avion

Motivul pentru care mai există scrumiere în avion

Te-ai întrebat vreodată de ce mai există scrumiere în avion, având în vedere că fumatul este interzis în interiorul aeronavelor? Iată ce spun specialiștii!

De ce mai există scrumiere în avion?


Gândește-te la următoarele lucruri: există semne luminoase deasupra scaunelor, există o demonstrație de siguranță care îți reamintește că declanșarea detectoarelor de fum este considerată infracțiune penală, există semnul de pe ușa băii, iar chiar sub acest semn se regăsește o scrumieră. Companiile aeriene americane au început să interzică fumatul la sfârșitul anilor 1980. Până la sfârșitul anului 1990, fumatul a fost interzis pentru toate zborurile interne cu o durată mai mică de șase ore, potrivit CNN.
Începând cu anul 2000, interzicerea fumatului a fost aproape omniprezentă la nivel internațional. Deci asta înseamnă că avioanele cu care zburăm sunt foarte vechi? Din fericire, nu.

Nu ai voie să fumezi în avion, dar unii oameni încă o fac, după cum spune o însoțitoare de zbor, care circulă pe zborul Cathay Pacific cu destinația Londra, adăugând că prinde pe cineva fumând la fiecare șase luni. Deci, dacă cineva fumează în avion, trebuie să existe un loc sigur pentru a stinge țigara.
Acest loc sigur nu este coșul de gunoi din interiorul toaletei, care poate fi plin cu șervețele inflamabile.

Există motive întemeiate pentru care companiile aeriene aleg să fie precaute. În 1972, 123 de pasageri au murit într-un avion care călătorea de la Rio de Janeiro la Paris, când pilotul a fost nevoit să aterizeze de urgență, după ce cabina s-a umplut cu fum. Care a fost cauza? O țigară care nu a fost stinsă corespunzător și a cauzat daune inimaginabile.

În prezent, scrumierele din băile avioanelor sunt catalogate ca fiind cerință legală pentru echipamentul din avioane, de către Administrația Federală a Aviației.
Regula aceasta este una foarte serioasă, iar în 2009 un zbor din Mexic către Londra a fost anulat, deoarece s-a descoperit că nu existau scrumiere în avion. Așa că scrumierele din avion nu sunt niște relicve, care au rămas de pe vremea când fumatul era permis în avioane. Însă nu sunt nici o invitație pentru fumători, ci sunt acolo pentru că unii călători nu respectă regulile și pot pune în pericol viața celorlalți pasageri.
iulia-mirica
4 Octombrie 2017
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod