America a înghețat bocnă: 15 imagini ca în filme cu vortexul polar care a lovit în inima SUA

Un vânt arctic îngheţat, cunoscut sub deumirea de „vortex polar”, a adus temperaturi minime record în regiunile din centrul Statelor Unite.
Temperaturile din Chicago au ajuns la un minim de -30 de grade Celsius miercuri, cu puţin peste valoarea record înregistrată în ianuarie 1985.

Meteorologul Andrew Orrison a anunțat că printre cele mai scăzute temperaturi s-au înregistrat în International Falls, Minnesota, acolo unde termometrele au arătat -48 de grade Celsius, mai frig şi decât la Polul Sud, unde se aşteptau temperaturi de -31 de grade Celsius.

Lacul Michigan a devenit o masă enormă de gheață, iar cascada Niagara a înghețat parțial, relatează Daily Mail.

În multe oraşe, există îngrijorări privind oamenii străzii, care nu au unde să se ferească de frig.
Activiştii pentru drepturile omului susţin că nu există destule paturi în adăposturi pentru ei.

Cel puţin opt persoane au murit din cauza temperaturilor record, printre care şi un bărbat din statul Illinois care a fost găsit la câteva ore după ce a căzut încercând să intre în locuinţa sa şi un student de la Universitatea din Iowa găsit în spatele unei săli academice la câteva ore înainte de răsărit. Un bărbat a fost lovit de un plug de zăpadă, iar un SUV a lovit o persoană pe o stradă înzăpezită din nordul statului Indiana în timp ce un bărbat din Milwaukee a murit îngheţat într-un garaj, au informat autorităţile.

Şcolile au fost închise miercuri şi joi în multe oraşe, inclusiv în Chicago, unde se află al treilea cel mai mare sistem şcolar din ţară, iar poliţia a avertizat că există riscul unor accidente pe autostrăzile îngheţate.

Ca urmare a unei decizii foarte rar dispusă, poșta americană şi-a anulat livrările în anumite părţi din Dakota de Sud şi Dakota de Nord şi din Ohio.

Cel puţin 2.700 de zboruri au fost anulate miercuri, cele mai multe fiind la cele două aeroporturi din Chicago.
Alte 1.800 de zboruri programate pentru joi au fost, de asemenea, anulate.

Operatorul feroviar Amtrack a informat că a anulat toate trenurile din şi în afara Chicago, iar compania General Motors a anunţat că va suspenda temporar activitatea a 11 fabrici din Michigan, precum şi a Centrului Warren Tech, după ce furnizorul local de utilităţi a făcut un apel la economisirea gazelor naturale. Şi Fiat Chrysler Automobiles a oprit activitatea în două uzine.

Alerte pentru reducerea consumului de gaze naturale au fost transmise către locuitorii din Michigan şi pe telefoanele mobile.



Foto: Hepta
Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod