Tragedie: Vărul Simonei Halep s-a sinucis. Tânărul a fost găsit spânzurat în holul locuinţei

Vărul jucătoarei de tenis Simona Halep, în vârstă de 29 de ani, s-a sinucis, el fiind găsit spânzurat cu un cablu în holul locuinţei sale din municipiul Constanţa, transmite Mediafax.
Potrivit poliţiştilor constănţeni, vărul Simonei Halep, Nicia Arghir, a fost găsit spânzurat, luni după-amiază, în holul locuinţei sale din municipiul Constanţa, tânărul fiind descoperit de către un unchi care a anunţat poliţiştii.

Echipa de cercetare ajunsă la faţa locului a găsit trupul tânărului întins pe jos în holul locuinţei, în faţa uşii de acces.

Potrivit primelor date, pe trupul bărbatului nu au fost descoperite urme vizibile de violenţă, ci doar cele provocate de spânzurare, din zona gâtului.

Trupul acestuia a fost dus la morga Cimitirului Central Constanţa pentru necropsie şi stabilirea cu exactitate a cauzelor decesului.

Nicia Arghir nu a lăsat un bilet prin care să îşi justifice gestul.
Tânărul este văr primar cu Simona Halep, mamele celor doi fiind surori, relatează Mediafax.

Poliţiştii continuă cercetările în acest caz.

Simona Halep urmează să participe la turneul de tenis de la Indian Wells din Statele Unite ale Americii, care începe miercuri.


Foto: AFP/Mediafax
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod