Un tânăr a mers pe jos 32 de kilometri ca să nu întârzie în prima zi de serviciu. Reacţia şefului i-a umplut ochii de lacrimi - VIDEO

După ce i s-a stricat maşina, un tânăr a mers noaptea pe jos ca să nu întârzie în prima lui zi la noua slujbă. Când a aflat povestea, şeful său a avut o reacţie incredibilă.

La vârsta la care mulţi tineri se distrează şi nu ştiu ce vor să facă în viitor, Walter Carr, un tânăr american de 20 de ani, din New Orleans, Louisiana, n-a avut o viaţă uşoară. După ce casa lui a fost distrusă de uraganul Katrina, a trecut prin multe momente dificile. Când a primit un loc de muncă la firma de mutări Bellhops, părea că lucrurile se vor îndrepta, dar a avut un mare ghinion: cu o seară înainte de prima lui zi la noua slujbă, i s-a stricat maşina.

Rămas fără niciun ban după ce şi-a plătit chiria, tânărul, fost alergător de cros, a plecat la serviciu vineri, la miezul nopţii, pentru a fi sigur că va ajunge la timp fără a apela la transportul în comun sau a recurge la o maşină de împrumut, deşi avea de parcurs o distanţă mare, 32 de kilometri, relatează The Independent.



După ce a mers timp de patru ore, reuşind să parcurgă 22,5 kilometri, un echipaj de poliţie l-a găsit şi l-a luat în maşină. Auzind ce a păţit, agenţii i-au făcut cinste cu micul dejun la prima oră a dimineţii, înainte ca el să-şi înceapă ziua de lucru.

Carr a ajuns mai devreme la prima casă unde trebuia să se prezinte pentru a ajuta o clientă să-şi mute lucrurile. Jenny Lamey l-a întrebat dacă vrea să se odihnească până la ora stabilită pentru începerea operaţiunii. Tânărul a refuzat şi a spus că preferă să se apuce de treabă. Marcată de determinarea lui, Lamey a povestit întâmplarea pe Facebook, lăudându-l pe Carr. "Nu pot să vă spun cât de impresionată am fost de Walter şi de aventura lui.
Este modest, amabil şi atent şi are planuri mari! Munceşte din greu şi e tare"
, a scris ea, povestind cum a rămas fără casă şi că îşi doreşte să intre în Marina SUA.

Postarea ei a atras repede atenţia, primind peste 1.000 de like-uri în doar câteva ore şi a ajuns şi la patronul firmei Bellhops, Luke Marklin. Acesta a scris pe Twitter: "E o poveste incredibilă. Îndârjirea şi însufleţirea lui definesc cultura Bellhops (...) Abia aştept să-i mulţumesc personal."

N-au fost doar nişte vorbe frumoase, cum se întâmplă mai mereu în astfel de situaţii. Marklin a trecut la fapte: într-o întâlnire emoţionantă, el i-a dăruit lui Carr maşina sa, un Ford Escape.
Gestul l-a şocat pe tânăr, iar acesta a început să plângă, momentul fiind surprins într-o înregistrare video. Înainte de a urca în maşină, el i-a îmbrăţişat pe cei care l-au ajutat - patronul său şi clienta care i-a împărtăşit povestea pe Facebook.

Carr a declarat pentru Alabama Advance Local că le mulţumeşte tuturor pentru sprijin. "Acesta era primul job după multă vreme şi mi-a dat şansa de a fi angajat Am vrut să dovedesc că am toată determinarea. Doresc ca oamenii să ştie asta - indiferent de provvocare, poţi să o depăşeşti. Nimic nu este imposibil dacă nu-l faci imposibil", a spus tânărul pentru ziarul local.

Pentru ca tânărul să-şi poată cumpăra o locuinţă a fost deschisă o pagină de donaţii pe platforma GoFundMe.

Povestea lui Walter Carr, atât de rară într-o lume dominată de goana după profit şi de calcule reci despre câştiguri şi pierderi, demonstrează că mai există oameni care înţeleg să-şi ajute semenii aflaţi în impas, preţuindu-le perseverenţa şi încurajându-i inclusiv financiar.

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
20 Iulie 2018
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod