5 tipuri de vecini pe care îi întâlnești

Probabil că și tu ai o poveste despre vecinii tăi. Poate fi una amuzantă sau una care te-a enervat.
Poate vă înțelegeți bine și-i inviți la petrecerile pe care le dai sau poate că vecinii tăi sunt primii care cheamă poliția atunci când dai muzica mai tare.

Mai jos, poți regăsi câteva tipuri de vecini pe care îi întâlnești de-a lungul vieții. Iată despre ce este vorba!

Ce tipuri de vecini poți întâlni în viața ta?

1. Curiosul


Nimic nu trece neobservat pe lângă vecinul acela curios. Știe mereu ce faci, iar uneori te suprinde știind ce o să faci înainte de a face lucrul respectiv.
Curiosul le poate da clasa detectivilor particulari. De obicei, este acea persoană mai în vârstă, care probabil a ajuns la pensie și are foarte mult timp liber. Pentru a identifica acest vecin, încearcă să îți lași un obiect lângă ușă. Curiosul va veni imediat, sub pretextul că îți vrea binele și să te avertizeze că obiectul în cauză poate fi furat.

2. Petrecărețul


Petrecărețul ar vrea să-și invite în fiecare seară prietenii la el. Și nu pentru a se uita liniștiți la un film.
Se dă muzica tare, se dansează, se râde și se petrece până dimineață. Singurul inconvenient este că unii oameni au muncă a doua zi de dimineață, iar dacă nu ai o pereche de dopuri de urechi, s-ar putea să nu fii cel mai mare fan al acestui vecin.

3. Certărețul


Certărețul probabil că se face auzit mai ales dacă stă cu cineva. S-ar putea să ai de-a face cu un cuplu disfuncțional, care se ceartă aproape în fiecare seară. Nici nu este nevoie să îți povestească despre problemele existente, pentru că auzi totul prin pereți.

4. Vecinul care împrumută


Acest vecin este plăcut de toată lumea și pare inofensiv. Iar tu ești bunul samaritean, care îi împrumută lucrurile de care are nevoie.
Însă s-ar putea să nu mai primești lucrurile pe care le-ai împrumutat. De aceea, este nevoie să-i faci o vizită vecinului care împrumută lucrurile, pentru a-ți recupera bunurile. Să sperăm că acesta nu suferă de o pierdere temporară de memorie când mergi la el. 

5. Bârfitorul


Bârfitorul este cel care te oprește de fiecare dată când te vede în bloc, pentru a-ți povesti ultimele vești despre ceilalți vecini. Însă te-ai gândit vreodată că strânge informații și despre tine, pentru a le transmite mai departe vecinilor tăi? Ai grijă la acest tip de vecin!
iulia-mirica
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod