Cea mai bună tartă fără coacere cu ciocolată și biscuiți Oreo - VIDEO

O tartă fără coacere se face foarte repede și nu ai nevoie de ingrediente sofisticate. Trebuie să încerci această rețetă genială!
Prăjiturile fără coacere au nevoie de mai puține ingrediente și pot să fie preparate de oricine. Practic, procesul de preparare este unul atât de simplu încât ajunge să fie o joacă de copil. Astfel că, dacă nu ai timp liber mult și nu îți place să te complici cu deserturi coapte, îți propunem să încerci această tartă fără coacere cu ciocolată și biscuiți Oreo. 

Ai nevoie de unt, biscuiți Oreo, ciocolată neagră și smântână lichidă. Nu trebuie să îți faci grijă dacă va crește blatul și să ai emoții cât timp stă în cuptor.
În plus, nu mai trebuie să petreci mult timp în bucătărie ca să faci un desert delicios, deoarece este totul simplu și rapid. 


Cum să faci cea mai bună tartă fără coacere cu ciocolată și biscuiți Oreo?


Ca să încerci un desert diferit și cu valuri de ciocolată nu trebuie să alegi o rețetă complicată. Această tartă fără coacere cu ciocolată și biscuiți Oreo e gata în 15 minute, însă trebuie să ai răbdare ca să stea câteva ore la frigider. 

Ingrediente necesare:
- 300 de grame de biscuiți Oreo
- 100 grame de biscuiți Oreo rupți (pentru ornat)
- 150 de grame de unt nesărat topit
- 400 de grame de ciocolată neagră
- 150 mililitri de smântână lichidă grasă

Pune 300 de grame de biscuiți Oreo în robotul de bucătărie și mixează până când se fărâmițează, după care se adaugă untul topit.
Se presează blatul într-o formă pentru tartă și se lasă la frigider 20 de minute.
Pentru a face crema de ciocolată se încălzește smântâna lichidă ca să fie fierbinte și se toarnă peste ciocolata neagră mărunțită.
Se lasă un minut, după care se amestecă până când se obține o pastă cremoasă. 
Se întinde crema peste blatul din biscuiți, se ornează cu biscuiți rupți și se lasă la frigider 4 ore sau peste noapte. 
 
Foto și rețetă: tastemade.com 
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod