Cum să faci cele mai bune roșii uscate în ulei de măsline

Dacă te-ai plictisit de rețete clasice și ai chef de o mică influență grecească sau italienească, ori pur și simplu de un aer mediteraneean în bucătăria ta, poți opta pentru o rețetă extrem de simplă care să îți însoțească bucate felurite.
Roșiile uscate fac parte din orice bucătărie din zona mediteraneeană, de cele mai multe ori conservate și puse bine la cămară. Poți să le adaugi în formule simple de bruschete, cu puțin usturoi pe pâine prăjită, sau peste diferse feluri de mâncare. O omletă îmbogățită cu aceste arome, o salată cu brânză cu acest adaos, sau chiar peste o friptură cu rozmarin, roșiile uscate schimbă total impresia pe care ne-o facem asupra bunătăților din farfurie. 


Iată cum să faci cele mai bune roșii uscate la cuptor:

În primul rând, cea mai bună materie primă este roșia de la piață, coaptă și zemoasă. Dacă nu ai alternativa asta, poți încerca să găsești roșii cherry la un preț decent.
Important este ca roșia să nu fie rigidă și să fie cât mai dulce. Dacă roșiile sunt crude sau prea tari, nu vei obține rețeta dorită. 


Odată ajunsă cu ele acasă, trebuie să le speli și să le tai în jumătăți, dacă sunt mici, sau în sferturi dacă sunt mai mari. Elimină excesul de semințe din roșie. Le așezi în tavă peste hârtia de copt și trebuie să folosești ulei extravirgin de măsline, care le conferă o aromă anume. Apoi, trebuiesc sărate din belșug, pentru că sarea le absoarbe apa și contribuie la procesul de rumenire, să nu mai vorbim de gust.
Condimentele pe care le adaugi sunt oregano, busuioc și eventual o urmă de semințe de chilli. 


După ce ai pregătit tava, pornești cuptorul pe cea mai mică temperatură. Roșiile uscate nu sunt totuna cu roșiile coapte sau făcute pe grătar. Rețeta originală, ”de la mama ei”, presupune o temperatură cât mai mică a cuptorului (100 - 110 grade, maxim!). Roșiile au de stat cam 5 ore la cuptor, până se strâng un pic și absorb uleiul, aroma condimentelor și sarea. Uneori, dacă nu ai de ales și faci din roșii nu suficient de dulci, poți adăuga o urmă de zahăr brun peste ele, ca să le înmoi și să le dai aromă.


Odată scoase din cuptor, ele trebuie lăsate să se răcească.
Nu le aglomera într-un borcan până nu ajung la temperatura camerei, ca să își păstreze integritatea. Poți scăpa și niște feliuțe de usturoi prin ele, și dacă le servești imediat, și dacă le pui la borcan.
adnana-costandache
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod