Cum să-ţi faci mobilă din paleţi. 20 de idei geniale

Din grijă pentru mediu, din dorinţa de a economisi sau pur şi simplu pentru a crea singuri ceva inedit, oamenii din întreaga lume refolosesc paleţii din lemn şi îi transformă în piese incredibile de mobilier.
Paleţii sunt suporturi realizate din scânduri din lemn de brad, care sunt folosiţi pentru susţinerea şi transportarea mărfurilor voluminoase. Sunt acele bucăţi de lemn pe care le-ai văzut cu siguranţă în marile magazine şi care sunt transportate de obicei cu un motostivuitor, fiind special concepute pentru asta.

Deşi în cele mai multe cazuri paleţii sunt refolosiţi, uneori aceştia ajung să fie aruncaţi sau reciclaţi. De aceea uneii oameni ceva mai creativi s-au gândit că pot refolosi paleţii într-un mod deosebit, transformându-i în mobilă.

Sunt deosebit de utili pentru a crea mobilier de exterior.
Nu trebuie să faci mare lucru, ci doar să aşezi câţiva paleţi pe terasa ta şi să-i acoperi apoi cu perne pe măsura lor. Vei realiza în acest fel canapele foarte confortabile. De asemenea, un palet aşezat în picioare lângă un perete poate deveni o masă consolă ideală pentru a-ţi susţine câteva ghivece cu flori sau ar putea deveni chiar un minibar în timpul unei petreceri în aer liber. Singura condiţie este să-l fixezi pe perete, astfel încât să aibă stabilitate.


Un palet suspendat cu atenţie poate fi un balansoar ideal pentru cei mici.
Trebuie să te asiguri că este bine legat şi că are îmbinări rezistente, pentru a evita accidentările.

Paleţii pot fi folosiţi şi în interior. De exemplu, prin alăturarea mai multor astfel de piese vei obţine un cadru de pat minimalist, peste care tot ce trebuie să faci este să adaugi o saltea.

Descoperă câteva idei inedite care te inspiră să-ţi faci foarte uşor mobilier din paleţi.
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod