Sfantul Andrei

Sfântul Andrei: tradiţii şi superstiţii

Farmece de dragoste, noaptea strigoilor şi busuiocul de sub pernă care te ajută să-ţi visezi ursitul sunt câteva dintre superstiţiile legate de Sfântul Andrei.
Biserica Ortodoxă îl prăznuieşte pe Sfântul Apostol Andrei în fiecare an pe 30 noiembrie. Acesta este considerat şi ocrotitorul României. Potrivit tradiţiei populare româneşti, în noaptea de 29 spre 30 noiembrie lupii se adună, iar Sf. Andrei împarte pradă pentru iarna care începe fiecărui lup. Pentru că tradiţiile populare sunt frumoase trebuie să cunoaştem câteva dintre acestea care sunt legate de Sfântul Andrei, precum şi superstiţiile acestei zile.

Nu se matură toată ziua, nu se duce gunoiul afară, nu se lucrează în grajduri, nu se piaptănă, nu se face pomană şi nu se dă nimic cu împrumut, după cum spune tradiţia de Sfântul Andrei.


Usturoiul de fereşte de spiritele rele

Noaptea Sf. Andrei, pe 29 noiembrie, este considerată şi noaptea Strigoilor, a celor trecuţi în nefiinţă care nu şi-au găsit liniştea.
Aţadar, pentru a îndepărta spiritele care-ţi pot bântui casa, e bine să ungi tocurile uşilor şi ale ferestrelor cu doi căţei de usturoi.


Ceşcuţele cu apă pline care prevestesc norocul la măritiş

Fetele măsoară nouă ceşcuţe cu apă pline pe care le toarnă într-o strachină, care se pune sub icoană. A doua zi, în zori, trebuie să repeţi acest lucru. Dacă va mai rămâne pe fundul străchinii apă, fie şi câteva picături, atunci vei avea noroc. În schimb, dacă ultima ceşcuţă va rămâne neumplută cum trebuie, atunci se spune că nu ai noroc în dragoste şi nu te vei mărita.

Boabele de grâu sub pernă

În noaptea de Sf. Andrei (29 noiembrie), că să-şi viseze ursitul, fetele îşi pun sub cap 41 de boabe de grâu.
Dacă visezi că-ţi ia cineva grâul, înseamnă că te vei mărita.


Turta din aluat foarte sărat şi ursitul

Prin unele locuri, fetele fac turte din aluat foarte sărat din care se mănâncă jumătate înainte de culcare pentru a simţi setea, iar cealaltă jumătate se pune sub pernă. Dacă viitorul soţ nu apare în vis ca să-i aducă apă atunci trebuie să se mai aştepte cu măritişul.


Firul de busuioc

Fetele care vor să se mărite ascund sub pernă un fir de busuioc, pentru a-şi visa iubitul.


Goale între două oglinzi

Fetele care vor să-şi vadă ursitul trebuie să stea goale între două oglinzi, la miezul nopţii, cu două lumânări aprinse în mână. Se spune că în oglinda din spate vor vedea scene din viitorul lor, inclusiv chipul celui care le va fi soţ.


Dezlegarea misterelor

Tot în noaptea de Sfântul Andrei se pot dezlega anumite mistere legate de ceva ce s-a întâmplat în trecut. Pentru asta se practică un ritual bizar în cimitir, iar într-un vas cu apă descântată se va vedea tot ce s-a întâmplat.


Toate obiectele tăioase trebuie legate cu sfoară şi ascunse

Toată munca în bucătărie trebuie terminată înainte de miezul nopţii, iar obiectele tăioase trenuie legate cu sfoară şi ascunse bine. Nici pieptănatul nu trebuie să se facă după miezul nopţii, pieptenele fiind un obiect interzis de Sfântul Andrei, deoarece are echivalent simbolistic cu ghearele sălbăticiunilor.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod