Tradiții și superstiții de Moș Nicolae. Ce nu e bine să faci pe 6 decembrie
Casă şi familie · Acasa / 04.12.2017

Se spune că în această zi, în case se aduc crenguţe de măr care se pun în apă, iar dacă acestea vor înflori până la Anul Nou, e semn că greşelile au fost iertate şi că va fi un an norocos.

Tradiţii şi obiceiuri de Sfântul Nicolae:


Cu toţii ştim că în noaptea de 5 spre 6 decembrie, toţi copiii îşi pregătesc ghetuţele şi îl aşteaptă pe Moş Nicolae să le aducă daruri dacă au fost cuminţi sau nuieluşe dacă au fost năzdrăvani. Înainte de lustruirea ghetuţelor, trebuie să spună o rugăciune pentru îndeplinirea dorinţelor.

În popor, Moş Nicolae este întruchipat apărând pe un cal alb şi este cel care îi ajută pe nevoiaşi, orfani, văduve, este stăpânul apelor, salvează corabierii de la înec, protejează soldaţii în război şi e protectorul copiilor. Însă, el nu se arată niciodată la faţă.


Se spune în această zi, în case se aduc crenguţe de măr care se pun în apă, iar dacă acestea vor înflori până la Anul Nou, e semn că greşelile au fost iertate şi că va fi un an norocos.

Conform calendarului creştin ortodox, Sfântul Nicolae e sărbătorit pe 6 decembrie în fiecare an. În această zi trebuie să fim darnici, să facem cadouri şi să ajutăm mai ales persoanele aflate în nevoie.

De asemenea, e bine să ne spălăm pe faţă cu zăpadă în cazul în care am avut parte de ninsoare până atunci. Acest obicei aduce sănătate şi belşug în casă.

Ce nu trebuie să facem în această zi:


În această zi de sărbătoare nu trebuie să spălăm haine sau să facem treburi în gospodărie, altfel Dumnezeu se va supăra.

De asemenea, acum mai mult decât oricând trebuie să nu ne certăm cu nimeni, să ne înţelegem cu toţi cei din jurul nostru şi să fim mai buni şi toleranţi. Orice rost de scandal în această zi sfântă ne prevesteşte un Crăciun nefericit.

Nu trebuie să fim zgârciţi în această zi, altfel nu vom mai primi cadouri anul ce va urma. Trebuie să dăruim şi vom fi răsplătiţi.

În dimineaţa de 6 decembrie, oferă un dar unui om sărman. Indiferent de valoarea lui, nu trebuie să uiţi de săraci.

Nu ignora nenorocirile sau nefericirea celor din jur. Acum este momentul să oferim suportul celor care au nevoie de ajutor.

Citeste in continuare

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro