9
Au trecut examenul vieții! Bebelușii prematuri care primesc diplome la externarea din spital
Casă şi familie · Copii / 16.06.2017

La spitalul CaroMont Regional Medical Center din Carolina de Nord, SUA, au loc mini-ceremonii speciale și emoționante care sărbătoresc viața bebelușilor prematuri.

Când bebelușii născuți prematur sunt pregătiți să părăsească secția de terapie intensivă, primesc o tocă personalizată de absolvire și un portret. "Facem asta numai pentru copiii născuți la 34 de săptămâni sau mai devreme. Atunci când părăsesc secția de terapie intensivă este o reușită enormă nu numai pentru bebeluși, cât și pentru părinți", a declarat pentru Buzzfeed Melissa Jordan, asistentă medicală în cadrul secției de neonatologie a spitalului.

"Programul a fost lansat pentru a sărbători depășirea acestei cumpene majore din viața bebelușilor prematuri"
, a mai spus asistenta medicală.

Melissa a fost cea care a avut ideea de a-i premia pe micuții supraviețuitori. Asistenta a fost inspirată să facă asta după ce a petrecut mult timp împreună cu un bebeluș foarte vulnerabil, născut la numai 29 de săptămâni. "În ziua în care a fost externat, ne-am strâns cu toții, medici și asistente, am cântat, am dansat și i-am oferit toca personalizată. Iar când părinții zâmbeau cu gura până la urechi, ne-am dat seama că este ceva ce trebuie să facem pentru toate familiile copiilor prematuri", a declarat Melissa.

"Externarea unui prematur este un motiv imens de bucurie, dar și de teamă pentru proaspeții părinți, iar în acest fel ne dorim să aducem un pic de normalitate în viața lor în ziua în care își iau copiii acasă", a mai spus asistenta.

Vezi galeria foto
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro