Copiii expuşi la ambii factori ai psihopatiei (lipsa emoţiilor şi comportamentul distructiv) au simţit un impuls mai slab de a râde comparativ cu cei din grupul de control, arată studiul menţionat
Cu ajutorul scanărilor RMN, oamenii de ştiinţă au analizat activitatea cerebrală a copiilor în timp ce aceştia ascultau hohote reale de râs, hohote "false" de râs şi hohote de plâns. Pentru a identifica mai bine reacţiile lor comportamentale, copiii au fost rugaţi să răspundă la câteva întrebări: "Cât de mult crezi că te-a făcut sunetul auzit să simţi acea emoţie?", respectiv "Cât de mult seamănă ce ai auzit cu o reacţie normală?". Copiii au indicat o notă, de la 0 la 7, o măsură a reacţiei personale la râsul contagios.


Autorii studiului au descoperit că băieţii expuşi la ambii factori ai psihopatiei (lipsa emoţiilor şi comportamentul distructiv) au simţit un impuls mai slab de a râde, comparativ cu cei din grupul de control. De asemenea, copiii cu ambii factori de risc au avut o activitate cerebrală mai scăzută în două regiuni ale creierului implicate în manifestarea râsului. "Aceste zone reprezintă un mecanism neuronal pentru experimentarea emoţiilor şi pentru realizarea relaţiilor sociale", a explicat Prof. Viding.

Cercetătorii sunt de părere că printre cauzele declanşării psihopatiei se numără şi lipsa de îngrijire din partea părinţilor, care poate conduce la o slabă integrare socială a micuţilor. Cu timpul, acest deficit îi transformă în indivizi fără emoţii, fără reacţii şi fără apropiaţi, un profil care îi îndreaptă spre tiparul unui psihopat. Autorii studiului spun că sunt necesare şi alte studii şi analize care să urmărească evoluţia copiilor din această categorie.

Totodată, cercetătorii au urmărit cum au răspuns băieţii cu risc de psihopatie la chipurile unor persoane care zâmbeau sau care exprimau afecţiune. "Semnele sociale care nouă ne plac automat sau ne avertizează când cineva are o problemă nu au funcţionat la fel la aceşti copii. Asta nu înseamnă neapărat că ei sunt predestinaţi să devină indivizi antisociali sau periculoşi. Mai degrabă, explică de ce ei fac alte alegeri în viaţă", a declarat Essi Viding.

"Suntem abia la început pe drumul dezvoltării unui mod de a înţelege de ce diferă comportamentele prosociale la aceşti copii. Această înţelegere este esenţială ca să putem îmbunătăţi tratamentul aplicat copiilor şi familiilor care au nevoie de ajutor şi de sprijin", a mai spus cercetătoarea.


Foto: Hepta
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro