Cele mai trăsnite trenduri apărute la nunți în întreaga lume

Ți se pare că toate nunțile sunt la fel? Toată lumea respectă aceleași ritualuri, fie că sunt cele tradiționale sau moderne, astfel că nunțile devin evenimente ce par copiate la indigo.
Iar acest lucru nu se întâmplă numai în țara noastră, ci peste tot în lume. Tocmai de aceea, unele mirese și-au dorit să facă lucruri cu totul ieșite din comun în ziua cea mare. Astfel că gesturile lor au ajuns virale pe internet. Iată câteva dintre cele mai trăsnite trenduri de nuntă:

Liban: Mireasa zburătoare

O mireasă din Liban a decis să-și facă o intrare spectaculoasă la propria nuntă. Aceasta a zburat cu ajutorul unor baloane umplute cu heliu și a unui ham. Apoi a aterizat grațios lângă tatăl său, care a condus-o la altar. Deși destul de periculos, trebuie să recunoaștem că este un truc spectaculos, iar mirele pare impresionat.





China: Voalul plutitor

Această mireasă din China a dorit să demonstreze la propria nuntă că magia există. Mireasă poate fi văzută mergând spre altar, fără voal, iar la jumătatea drumului se oprește și un voal plutitor coboară ca prin magie din tavan și se așază pe capul ei. Trucul a inclus niște scripeți și role fixate pe tavan care au ajutat la realizarea "magiei".



Australia: Tort de nuntă în mărimea naturală a miresei

Unele mirese cer pentru nunta lor torturi în mărime naturală care să fie replica exactă a rochiilor de mireasă pe care le poartă. În mod sigur este costisitor să ai un astfel de tort la nuntă, dar este și destul de ciudat, mai ales când vine momemtul ca miri să-l taie...




Canada: Jurăminte rostite în timp ce mirii sar cu coarda elastică

Doi miri din Canada au apelat la o astfel de modalitate de a se căsători. Pasionați de senzații tari, Yulia și Briany și-au oficiat relația înainte de a sări cu coarda elastică, de la o înălțime de 50 de metri, deasupra râului Cheakamus din Whistler, Canada.
Probabil nu va deveni un trend foarte popular pentru ziua nunții, fiind potrivit numai pentru cei foarte curajoși și care nu se tem de înălțimi.



America: Dans până la altar

În loc să meargă lent spre altar, pe muzică romantică, unii miri și invitații lor aleg să danseze de mama focului. Acest lucru se întâmplă în special în Guatemala, acolo unde face parte din tradiție. Un cuplu din Statele Unite a pus în practică această intrare spectaculoasă, iar un video filmat la nunta lor a devenit viral pe internet.



Japonia: Ceremonie oficiată de un robot

Un cuplu de japonezi a făcut o alegere mai puțin obișnuită pentru ziua nunții. Cei doi miri au "angajat" un robot să le oficieze ceremonia de căsătorie.
Dar nu a fost un gest la întâmplare. Mirii împărtășesc dragostea unul pentru altul, dar și pentru roboți, fiind pasionați de acest domeniu.

Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod