Cauta in 21.294 retete

Ciocolată neagră de casă, din 3 ingrediente. Simplă și sănătoasă!

Este cunoscut faptul că ciocolata neagră se numără printre puținele deserturi benefice pentru sănătate. Studiile au descoperit de-a lungul timpului că ciocolata neagră are efecte de-a dreptul miraculoase. Unul dintre ele este scăderea colesterolului. Datorită conţinutului ridicat în polifenoli, ciocolata neagră poate să reducă valorile colesterolului "rău", ajutând persoanele diabetice și nu numai. Iar o metodă excelentă de a include ciocolata neagră în alimentația ta zilnică este să-ți faci acasă acest preparat delicios. Îți prezentăm o rețetă din numai trei ingrediente. De asemenea, este și un produs vegan și de post.

Ingrediente

1 cană cu pudră de cacao
1 cană cu ulei de cocos
1 cană cu sirop de arțar

Mod de preparare

Dificultate: usoara · Timp preparare: 5 minute

Amestecă pudra de cacao, uleiul de cocos și siropul de arțar într-un bol, până când obții o pastă omogenă.
Pune ciocolata în forme speciale sau în forma pentru cuburi de gheață.
Lasă forma la răcit în frigider până când ciocolata se întărește. 
Scoate apoi cubulețele din formă și păstrează-le în frigider.

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod