Cât de sănătoasă este kombucha

Kombucha are o reputație foarte bună în lumea băuturilor. Pe măsură ce popularitatea acestui ceai fermentat a crescut, presupunerile privind beneficiile aduse sănătății s-au înmulțit, datorită îmbunătățirii digestiei, metabolismului, imunității, funcției hepatice, sănătății inimii și altora.
Însă sunt susținute de știință aceste afirmații? Iată cât de sănătoasă este kombucha!

Ar trebui sau nu să incluzi kombucha în dieta ta?


Kombucha este un ceai fermentat, obținut din ceai verde sau negru, zahăr, drojdie și bacterii. Se crede că a provenit din China, în urmă cu 2000 de ani. Se prepară prin adăugarea de colonii de bacterii vii și drojdie în ceaiul îndulcit, care este lăsat să fermenteze timp de câteva săptămâni.

Kombucha conține vitamina B, antioxidanți și probiotice, dar conținutul nutritiv al băuturii poate varia în funcție de marcă și de modul în care este pregătită. Unele băuturi cumpărate din magazin conțin aproximativ 30 de calorii. Deși sucurile conțin de obicei mult mai mult zahăr decât kombucha, fiecare gram de zahăr contează.

În ciuda tuturor afirmațiilor legate de beneficiile aduse sănătății de kombucha, experții în nutriție spun că nu există încă suficiente dovezi științifice care să le sprijine pe cele mai multe.
Multe dintre afirmații provin ca urmare a faptului că oamenii extrapolează constatările studiilor legate de microbiomul uman sau de beneficiile nutriționale ale ceaiurilor. 

Cât de bună este băutura kombucha pentru digestie?


Alimentele care trec printr-un proces natural de fermentație obțin proprietăți probiotice, iar consumul acestor alimente poate aduce beneficii cum ar fi îmbunătățirea digestiei și echilibrarea microbiomului intestinal. Mulți nutriționiști sunt de părere că această băutură poate fi benefică pentru sănătatea intestinului datorită acestor probiotice, dar este nevoie de mai multe cercetări. 

Unele surse susțin că băutura poate influența sănătatea intestinală prin reducerea inflamației și prin aportul de antioxidanți. Kombucha și probioticele sale pot susține sănătatea intestinului, dar băutura nu reprezintă un substitut pentru o dietă sănătoasă.
Adoptarea unei diete bogate în fibre din fructe, legume, nuci și semințe este cel mai important factor pentru un mediu intestinal sănătos, în care aceste probiotice să poată funcționa. 

Conține cofeină kombucha?


Kombucha conține, de obicei, puțină cofeină. Dar cantitatea este mică în comparație cu cea din cafea, ceai și alte băuturi. De obicei, aproximativ o treime din cofeina ceaiului rămâne după ce a fermentat, ceea ce înseamnă aproximativ 10-25 de miligrame per cană. În general, nu este o cantitate suficientă de cofeină pentru a avea un impact asupra celor mai mulți oameni, dar răspunsul poate varia de la o persoană la alta.

Cât de mult alcool conține kombucha?


Kombucha conține o cantitate mică de alcool, care este creată în timpul procesului de fermentație. De obicei nu este suficient alcool încât să îi simți efectele.
Tipurile de kombucha din comerț trebuie să conțină foarte puțin alcool pentru a fi vândute ca băuturi non-alcoolice. 

Este nocivă kombucha pentru dinți?


Aciditatea acestei băuturi este potențial problematică, dar sunt necesare studii suplimentare pentru a afla cum afectează băutura sănătatea orală. Putem specula că pH-ul scăzut al acesteia, similar cu cel al sodiului, poate avea un efect similar. Băuturile cu un pH scăzut pot compromite smalțul dinților și pot crește riscul de decolorare a dinților atunci când persoanele în cauză beau băuturi foarte pigmentate. Pentru a-ți proteja dinții, bea kombucha o singură dată pe zi, cu un pai, și clătește-ți gura cu apă apoi.

Poți bea în mod regulat kombucha?


Experții în nutriție spun că cei mai mulți oameni pot bea kombucha în fiecare zi. Unii recomandă ca femeile însărcinate sau care alăptează și persoanele care suferă de o boală autoimună să evite kombucha, deoarece bacteriile vii pe care le conține pot fi dăunătoare.
În aceste cazuri, bacteriile vii pot intra în sângele persoanelor, cauzând diferite boli. Este aproape la fel ca peștele crud pentru femeile însărcinate. 

În plus, ai grijă câtă kombucha bei pe zi. Unii oameni nu pot tolera cantități mari de kombucha de la început.
iulia-mirica
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod