Cum să faci cel mai bun pumpkin spice latte

Dovleacul este vedeta acestui sezon și merită să profiți de aroma lui pentru a prepara cel mai bun pumpkin spice latte.
Această băutură conține piure de dovleac și miere de albine în loc de zahăr rafinat, astfel încât vei obține o băutură cremoasă, energizantă și sănătoasă spre deosebire de variantele pe care le găsești în marile cafenele. 

Dovleacul întăreşte sistemul imunitar şi poate să fie folosit în multe reţete. Însă, este important să foloseşti piureul de dovleac, nicidecum multitudinea de produse care conţin arome de dovleac. 

Printre nutrienţii pe care-i găsim în dovleac se numără: vitamina A, B1, B3, B6, C, E, acid folic, calciu, potasiu, seleniu, fiert, mangan şi fibre.
De asemenea, dovleacul conţine multe fibre, iar acest lucru te ajută să controlezi poftele culinare şi să resimţi o senzaţie de saţietate o perioadă mai îndelungată. Datorită conţinutului ridicat de vitamina A şi C, dovleacul este recomandat pentru un sistem imunitar puternic. 

Un alt beneficiu al dovleacului se răsfrânge asupra inimii pe care o protejează datorită conţinutului bogat în potasiu. Astfel că el menţine un nivel normal al tensiunii arteriale şi reduce riscul de a suferi un infarct.


Cum să faci acasă pumpkin spice latte


Ca să prepari acasă această băutură trebuie să știi că nu este deloc complicat. Ai nevoie de:

- pulpă de dovleac copt, făcută piure
- cafea espresso sau făcută la ibric, dar mai concentrată
- miere de albine
- lapte de vacă sau de migdale (dacă preferi laptele vegetal)
- scorțișoară și nucșoară
- frișcă din smântână lichidă sau din lapte gras de cocos.

Dovleacul se taie, se curăță de semințe și se pune la copt.
Apoi se scoate pulpa și se mixează până ce obții un piure cremos.
Cafeaua fierbinte se amestecă cu laptele cald, mierea de albine, scorțișoara și nucșoara în funcție de cantitățile dorite.
La final se adaugă 1-2 lingurițe cu piure de dovleac, amestecând bine până când se omogenizează. În cazul în care preferi o variantă mai rapidă, poți să adaugi toate ingredientele într-un blender și să le mixezi până obții o băutură cremoasă.
Se ornează cu frișcă și se presară scorțișoară.
Se servește fierbinte!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod