Ghidul pastelor din Italia: Totul despre forma lor și cum să le servești corect

Adori rețetele pe bază de paste? Descoperă ghidul pastelor din Italia pentru a prepara rețete savuroase și aromate.
În Italia pastele sunt preparate diferit, în funcție de regiunea din care provin, iar aromele sunt intense și nu se compară cu alte sortimente. Fiecare dintre cele 20 de regiuni în care este împărțită Italia are o serie de rețete tradiționale, iar combinația de arome s-a format ca urmare a condițillor istorice, a climatului și a tipului de sol. Trufele și cremoasa Gorgonzola provin din Piemonte, regiune situată în nordul Italiei, carnea afumată și roșiile coapte din regiunea Umbri, din partea centrală, iar anghinarele și fructele de mare din Sicilia, situată în sudul Italiei. Aceste ingrediente sunt folosite adesea la sosurile pentru paste și combinate întotdeauna cu forma potrivită pentru a intensifica gustul. Odată ce vei cunoasțte ghidul pastelor din Italia nu îți va fi greu deloc să combini ingredientele adecvate pentru a crea rețete gustoase în foarte puțin timp. Majoritatea regiunilor din Italia și-au realizat propriile forme de paste deoarece ingredientele locale sunt favorabile unui anumit set de rețete, care nu se potrivesc cu toate formele de paste, deși originea exactă a acestora este uneori subiectul unor dispute intense.  

 
Iată ghidul pastelor din Italia, pe regiuni și forme:

 
1. Regiunea Veneto

Este situată în nordul Italiei și este renumită pentru pastele bigoli. Acestea arată asemănător cu spaghetele, însă sunt mult mai groase.
Sunt preparate din făină integrală de grâu, unt și ouă de rață. La fel ca și în cazul spaghetelor, pastele bigoli se pot combina cu sosuri light, pe bază de fructe de mare, iaurt sau ulei de măsline.

 
2. Regiunea Emilia Romagna

Se află în nordul Italiei și este cunoscută pentru pastele strozzapreti. Sunt paste spiralate, scurte. Denumirea lor are drept traducere „strangulator de preoți”, fiind inspirată de legenda preoților care mâncau extrem de repede pastele oferite de localnici, aproape înecându-se cu ele. Acest tip de paste se servește cu sosuri cu o consistență ușoară, în special cu sos pesto.

 
3. Regiunea Liguria

Situată în nordul Italiei, această regiune a creat pastele trofie. Sunt paste de dimensiuni mici, rulate. În mod tradițional o porție de paste trofie se servește cu sos pesto, fasole verde și cartofi copți.

 
4. Regiunea Toscana

Această regiune centrală a Italiei a creat pastele gigli. Traducerea denumirii este „crini”, aceste paste în formă de flaut având drept origine Florența, unde crinii sunt simbolul orașului.

 
5. Regiunea Abruzzo

Localizată în centrul Italiei, această regiune este cunoscută pentru pastele chitarra. Sunt niște paste lungi și subțiri, care sunt tăiate cu ajutorul unei unelte asemănătoare unei harpe.
Aluatul proaspăt pentru paste este împins printre corzile dese ale uneltei pentru a fi tăiat. Aceste paste se servesc împreună cu un sos cu o consistență ușoară, cu iaurt, smântână sau ulei.

 
6. Regiunea Campina

Este situată în sudul Italiei și este zona de origine a pastelor penne. Denumirea acestor paste poate fi tradusă drept „stilou” sau „pană de scris”. Pastele penne sunt tăiate într-un unghi asemănător unei penițe și se potrivesc de minune cu un sos pe bază de roșii și bucăți de friptură. De asemenea, pot fi preparate și la cuptor. Se rumenesc și devin irezistibile în orice moment al zilei.

 
7. Regiunea Puglia

Se află în sudul Italiei și este locul de origine al pastelor orecchiette. Traducerea denumirii acestor paste este de „urechiușe”. Varianta tradițională de servire a pastelor orecchiette este cu un sos pe bază de broccoli, anșoa, ardei iute și usturoi.

 
Mai multe tipuri de paste:

1. Lungi și subțiri: spaghete, linguine, fusilli lunghi, vermicelli, capellini, spaghettini, bucatini.
2.
Alungite și groase:
tagliatelle, fettuccine, mafaldine, stringozzi, trenette.
3. Scoici: conchiglie, lumache, lumaconi.
4. Spirale: fusilli, trofie, strozzapreti, caserecce, gemelli, rotini.
5. Tuburi: penne, rigatoni, macaroni, paccheri, tortiglioni, trenne, manicotti, ditallini, cannelloni.
6. Variante mini: orzo, fregola, canestrini, stelline, risi, quadrettini, anelli.
7. Paste umplute: ravioli, tortellini, cappelletti, agnolotti.

 
Cum să cumperi pastele

Ca regulă generală, pastele a căror denumire se termină cu „ini” sunt o versiune de dimensiuni mai mici al unui anumit tip de paste, în timp ce sortimentele a căror denumire se termină în „oni” au dimensiuni mai mari. De exemplu, fusillini sunt spirale mai mici, fusilli sunt spirale de mărime medie, iar fusilloni sunt paste spiralate mai mari.
E o bucurie pentru mine să scriu! Îmi place să scriu zilnic despre despre diete, stil de viață sănătos, călătorii, flori, cărți, copii sau deco.
E o bucurie pentru mine să scriu! Îmi place să scriu zilnic despre despre diete, stil de viață sănătos, călătorii, flori, cărți, copii sau deco.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod