Oamenii de știință spun că ar fi descoperit al șaselea gust

Atunci când îi întrebi pe oameni câte gusturi există, probabil că îți vor spune cinci - dulce, acru, sărat, amar și umami.
Primele patru gusturi au fost descoperite acum mult timp, cu ajutorul filosofului grec Democritus. Umami, pe de altă parte, a fost descoperit abia în 1908. Acesta înseamnă delicios în limba japoneză. Potrivit noilor cercetări efectuate de specialiștii de la Universitatea UC Santa Barbara și Coreea, există un al șaselea gust - calciul.

Care este al șaselea gust?


Deci, ce gust are calciul? Aparent, oamenii îl descriu ca fiind ușor amar și acru. Ai putea să te gândești la alimentele bogate în calciu, cum ar fi laptele și sardinele.
Cel mai important lucru de știut despre calciu este că o cantitate prea mică sau prea mare poate fi periculoasă. Acest lucru înseamnă că o capacitate de a recunoaște calciul ar putea fi esențială pentru supraviețuirea noastră.

Pentru cercetările publicate în revista științifică Neuron, echipa a folosit musculițele de oțet, un organism care poate gusta calciul la fel ca oamenii. Aceste musculițe au nevoie de o cantitate optimă de calciu pentru a supraviețui. Cu toate acestea, în timp ce tind să respingă alimentele bogate în calciu, acestea sunt ambivalente față de alimentele cu un conținut scăzut de calciu.
Se pare că musculițele acestea nu au un mecanism de detectare a nivelului scăzut de calciu, însă încearcă să se ferească de un consum ridicat de calciu.

Oamenii de știință au identificat trei neuroni numiți neuroni receptori gustativi necesari pentru a detecta calciul. Au eliminat unul dintre acești neuroni în cazul muștelor. Când au fost expuse la un vas care conținea zahăr pe o parte și un amestec de zahăr-calciu pe altă parte, muștele mutante nu au putut distinge între cele două părți și au consumat prea mult calciu, dezvoltând probleme de sănătate și murind în cele din urmă.
Muștele cărora nu li s-au eliminat neuronii au evitat în mod intenționat partea care conținea calciu.

În cazul oamenilor, un nivel ridicat de calciu este asociat cu multe boli și poate pune viața în pericol. Rezultatele studiului sugerează că al șaselea gust ar putea funcționa ca un factor de descurajare în ceea ce-i privește pe oameni.
iulia-mirica
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod