Preparate pe care ar trebui să știi să le faci până la vârsta de 30 de ani

Toți oamenii au un tip de mâncare pe care îl fac atunci când încearcă să impresioneze. Odată ce ai un catalog al preparatelor încercate, care au devenit preferate, poți fi pregătit pentru orice ocazie culinară, fără stresul că rețeta pe care ai ales-o nu va ieși așa cum trebuie.
Există câteva preparate pe care ar trebui să știi să le faci până la vârsta de 30 de ani. Această listă include rețete care satisfac fiecare nivel al experienței în bucătărie. 

Ce preparate ar trebui să știi să faci înainte de a împlini 30 de ani?


1. Pui pe sticlă la grătar


Orice persoană ar trebui să aibă o rețetă care să fie pe placul tuturor. Atunci când ești ocupat și nu ai timp să gătești, este bine să ai câteva rețete pe care să le poți face rapid. Și nu poți da greș cu puiul pe sticlă la grătar, dacă vremea este favorabilă. Sau poți înlocui grătarul cu cuptorul. 

2. O salată echilibrată și sățioasă


Abilitatea de a face o salată sățioasă, echilibrată și gustoasă, utilizând legumele și ingredientele rămase în frigider, este prețioasă. O salată poate fi delicioasă atunci când te gândești cum să o faci.
Învață ce combinații funcționează și ce amestecuri nu. Pe scurt, o salată are nevoie de aciditate, dulceață, o textură plăcută și substanță. 

3. Un brunch cu avocado și bacon


Indiferent dacă este catalogat ca o rețetă adevărată sau nu, pentru brunch poți face avocado pasat pe pâine prăjită, cu bacon. Poți presăra și niște fulgi de chilli și câteva picături dintr-un lime.

4. Un quiche perfect pentru orice sezon


Aluatul de patiserie în combinație cu brânza și baconul, într-o crustă delicioasă de ouă, se transformă într-un quiche care este pe lista celor mai renumiți bucătari. Nu este o rețetă foarte complexă, însă, atunci când un Quiche Lorraine este făcut ca la carte, poate fi delicios și plin de arome de nerefuzat.

5. O tartă cu mere


Tarta cu mere și sos de caramel poate fi unul dintre cele mai satisfăcătoare deserturi. Prepararea propriului sos de caramel este destul de simplă odată ce ai repetat procesul de câteva ori, iar sosul făcut în casă este întotdeauna mai bun decât cel pe care îl găsești pe rafturile magazinelor.

6. O friptură gătită perfect


Cumpărarea bucății bune de carne pentru friptură este importantă. Însă la fel de importantă este gătirea fripturii.
O friptură bună este o bucată de carne tăiată cu atenție, așa că este important să îi arăți respectul pe care îl merită atunci când o gătești. Friptura lăsată la temperatura camerei, o tigaie încinsă și atenția acordată timpului de gătit reprezintă o rețetă de succes. Mai important decât atât, asigură-te că ai timp să lași friptura la macerat înainte de gătit. 

7. Orezul prăjit pentru o cină rapidă și aromată


O porție de orez prăjit reprezintă o modalitate perfectă de a utiliza legumele proaspete și carnea gătită din frigider. Toată lumea ar trebui să cunoască bazele orezului prăjit, astfel încât să poată prepara o cină rapidă. Ai putea învăța să faci orez prăjit cu ou.

8. Un mousse de ciocolată pentru un răsfăț ușor


Cine poate refuza un mousse de ciocolată? Iar dacă nu adaugi prea multe ingrediente, care să mascheze gustul ciocolatei, trebuie să alegi doar tipul tău preferat de ciocolată (sau al musafirilor) și să te apuci de preparare. Cei mai cunoscuți bucătari recomandă ciocolata neagră și ouăle de bună calitate ca ingrediente principale.
Alții includ în rețeta lor și brandy, smântână și puțin unt pentru un răsfăț suplimentar.

9. O supă care îți încălzește sufletul


O supă simplă de legume este ieftină, rapidă, delicioasă, hrănitoare și te poate scuti de gătit pentru câteva zile. În plus, dacă ești răcit, proprietățile benefice ale supei de pui au fost demonstrate de câteva studii.
iulia-mirica
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod