Rodia - Beneficii pentru sănătate și contraindicații

Suculentă și aromată, rodia are numeroase beneficii pentru sănătate. Află mai multe despre acest cocteil de vitamine și minerale.
Culoarea specială și gustul deosebit au transformat rodia într-un ingredient de bază atunci când vrei să prepari o rețetă aparte. Poate fi consumată și proaspătă, imediat după ce o tai și scoți semințele din membrana care le înconjoară. De asemenea, sucul de rodie te ajută să te menții în formă și poate înlocui cu succes băuturile carbogazoase. Atunci când alegi o rodie, orientează-te spre fructele care au o coajă netedă, lucioasă și nu prezintă lovituri sau pete. De asemenea, trebuie să simți că sunt grele, comparativ cu mărimea lor, în caz contrar fructul ar putea fi deshidratat în interior. În acest fel te asiguri că vei savura o rodie suculentă și proaspătă.

 
Profilul nutrițional al rodiei

Rodia este o sursă foarte bună de vitamina A, calciu, vitamina C, vitamina E, potasiu și fier. De asemenea, are multe fibre și te ajută să te menții în formă pentru că reduce pofta de mâncare, iar tu te vei  încadra mai ușor în totalul de calorii pe care ți l-ai propus pentru ziua respectivă.
Cele două componente esențiale conținute de rodie, punicalagina și acidul punicic, determină efectele curative ale consumului acestui fruct.
În plus, rodia conține de trei ori mai mulți antioxidanți decât ceaiul verde și vinul roșu. 

 
Iată care sunt beneficiile consumului de rodie:

 
1. Reduce riscului de osteoporoză

Potrivit studiilor realizate, acest fruct are un efect benefic asupra sistemului osos, prevenind reducerea densității osoase. De asemenea, scade riscul de fracturi și grăbește vindecarea vânătăilor.

 
2. Îmbunătățește performanțele sportive

Specialiștii au constatat că persoanele care consumă minimum 500ml de suc de rodie, timp de 2 săptămâni, vor rezista mai bine unui antrenament intens de alergare sau aerobic. În plus, ar putea fi util pentru atleți să bea suc de rodie cu 30 de minute înainte de antrenament. În acest fel vor putea alerga mai mult într-un timp mult mai scurt. Sucul de rodie dă un impuls pentru a face față efortului și previne starea de amețeală sau oboseală, care poate periclita rezultatele finale.
De asemenea, consumul sucului aromat este util și la finalul antrenamentului sau al unei curse de maraton pentru că va susține organismul în cadrul procesului de refacere a mușchilor supuși efortului.

 
3. Reduce inflamațiile din organism

Efectul antiinflamator al rodiei se explică în primul rând prin prezența acidului punicic. Astfel, consumul zilnic de rodie este indicat în cazul bolilor inflamatorii intestinale. Rodia restabilește o digestie normală, protejează flora intestinală și previne crampele și durerile abdominale. 
În cadrul studiilor efectuate s-a constatat și că rodiile reduc markerii inflamatori în cazul persoanelor care suferă de diabet de tip 2, după un consum zilnic, timp de 12 săptămâni. Efectul antiinflamator a fost cercetat și pentru cancer, observându-se că acidul punicic din componența rodiei luptă în mod eficient împotriva proliferării celulelor canceroase, favorizând crearea de țesut sănătos.

 
4. Stimulează memoria

Rodia ar trebui să fie un fruct des consumat pe măsură ce înaintezi în vârstă, în special după 40 de ani. Potrivit specialiștilor consumul de 250ml de suc de rodie în fiecare zi, timp de 4 săptămâni, reduce problemele legate de memoria pe termen scurt și stimulează asocierea vizuală dintre diferite obiecte și amintiri.
Alege cât mai des acest suc sau o porție dintr-un fruct proaspăt pentru a te concentra mai ușor, chiar și în zilele stresante și foarte aglomerate.

 
5. Reduce tensiunea arterială

Rodia este, în același timp, un remediu eficace pentru persoanele care suferă de hipertensiune arterială. Sucul de rodie consumat zilnic, timp de 2 săptămâni, echilibrează tensiunea și previne creșterea ei peste limita normală.

 
6. Protejează inima

Potrivit specialiștilor, rodiile previn afecțiunile cardiovasculare deoarece îmbunătățesc circulația sângelui spre inimă și stimulează funcțiile acesteia, inclusiv în cazul bolii coronariene.

 
Precauții

Rodia poate interacționa negativ cu medicamentele luate pentru hipertensiunea arterială, precum și cu statinele, care au drept rol reducerea colesterolului. Dacă iei deja un tratament cel mai bine este să-ți consulți medicul înainte de a începe să consumi acest fruct.
E o bucurie pentru mine să scriu! Îmi place să scriu zilnic despre despre diete, stil de viață sănătos, călătorii, flori, cărți, copii sau deco.
E o bucurie pentru mine să scriu! Îmi place să scriu zilnic despre despre diete, stil de viață sănătos, călătorii, flori, cărți, copii sau deco.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod