10 obiective turistice în Florența pe care nu trebuie să le ratezi

Florența te întâmpină cu un decor care a rămas aproape neschimbat timp de sute de ani. Peisajul este dominat de Domul Santa Maria del Fiore, cele mai frumoase hoteluri sunt foste vile ale aristocraților care sunt din aceleași familii din 1427, iar magazinele, localurile și destinațiile de shopping sunt în același timp locații istorice. Descoperă cele mai importante obiective turistice în Florența.
Fiecare turist va găsi ceva în Florența care să-l fascineze, indiferent dacă este pasionat de istorie, de cumpărături, dacă vrea să testeze deliciile locale, să viziteze piața plină de arome și culori sau să se plimbe într-un loc unic, ideal inclusiv pentru ocaziile romantice. Este unul dintre cele mai populare orașe din Europa, iar vizitatorii își planifică fiecare sejur cu mare atenție pentru a se bucura pe deplin de atmosfera aparte, care evocă istoria, tradițiile și parfumul trecutului evidențiat de frumusețea prezentului.
Principalele obiective turistice în Florența variază de la atracțiile binecunoscute, foarte aglomerate, până la gelaterii, piețe sau muzee ascunse în colțuri tăinuite, pline de farmec. Vei regăsi nenumărate opere de artă din perioada Renașterii, Florența fiind o destinație preferată de artiști încă din secolul al XVIII-lea. Cu toate acestea, nu ai de ce să consideri Florența ca pe un sit istoric, axat exclusiv pe arta din trecut. Este un oraș dinamic, care a evoluat odată cu timpurile moderne și te poate seduce de la prima vizită.

 
Nu rata următoarele obiective turistice în Florența:

 
1. Catedrala Santa Maria del Fiore

Este cunoscută și sub denumirea de Duomo di Firenze, fiind atracția centrală a orașului. A fost cea mai mare clădire din lume până în 1881, iar cele 463 de trepte te vor conduce în vârful ei, de unde vei putea admira Florența de la înălțime.
O priveliște la fel de interesantă o poți avea și din turnul care adăpostește Clopotul lui Giotto. Vizitează și muzeul din această incintă, unde vei fi fascinat de capodopere ale lui Michelangelo, Donatello și Verrocchio.

 
2. Galeria Uffizi

Este o adevărată comoară de artă renascentistă. Nu trebuie să ratezi Nașterea lui Venus, tabloul mirific realizat de Boticelli. Dacă ajungi foarte devreme vei avea șansa de a contempla singur acest tablou din secolul al XV-lea, iar în afară de această operă de artă poți observa alte sute de tablouri care te vor purta în alte vremuri. Rezervă-ți cel puțin 3 ore pentru această vizită impresionantă și nu uita să examinezi și detaliile arhitecturale care te înconjoară. Galeria Ufizzi a fost construită în secolul al XVI-lea sub supravegherea pictorului Giorgio Vasari, având un design clasic, care se armonizează cu operele de artă care se regăsesc pe pereți.

 
3. Galleria dell’Accademia

Este locul care adăpostește cele mai faimoase opere ale lui Michelangelo. Vei putea vedea un număr impresionant de capodopere, mult mai mare decât în orașe întregi, iar statuia lui David te va fascina, indiferent dacă ești pasionat de artă sau nu. Recent vizitatorii au primit permisiunea de a face fotografii înăuntru, iar selfie-urile cu statuia lui David apar din ce în ce mai des.

 
4. Piazzale Michelangelo

Iată unul dintre puținele locuri care îți oferă o priveliște de ansamblu asupra Florenței gratis. Piazzale Michelangelo se află peste râu, deasupra Cartierului San Niccolò.
Privește spre vest, peste zidul vechi al orașului, spre Galeria Ufizzi, Domul Santa Maria del Fiore, Palazzo Vecchio și Turnul Arnolfo. Vei fi uimit de marea de clădiri de culoarea teracotei, adăpostite în valea care devine purpurie la asfințit, iar panorama de vis va fi completată de muzicienii locali și melodiile romantice.

 
5. Piața Centrală (Mercato Centrale)

Este un paradis pentru vizitatorii pasionați de arta culinară. Evită localurile care se deschid în centrul orașului și preferă Piața Centrală pentru a găsi cele mai bune vinuri, fructe, brânză, uleiuri și condimente la parter. La etaj vei găsi restaurante cu preparate delicioase, pregătite să primească atât turiști care călătoresc individual, cât și grupuri mai mari. Vei putea savura paste proaspete, fripturi suculente, burgeri vegetarieni, pizza, găluște, pește prăjit, carne afumată, trufe și gelato.

 
6. Piața Santo Spirito

Îți oferă o viziune asupra vieții cosmopolite din Florența. Nu trebuie decât să traversezi râul pentru a ajunge în această piață mult mai liniștită decât atracțiile aglomerate, unde vei găsi baruri și restaurante cu un interior foarte relaxant. Mergi neapărat la restaurantul hotelului Palazzo Guadagni pentru o priveliște mirifică în timp ce iei masa în balcon.

 
7. Grădina Bardini

Deși majoritatea turiștilor se îndreaptă spre Grădinile Boboli, foarte puțini remarcă Bardini, care adăpostește scara impresionantă pe care o poți vedea dinspre Râul Arno.
Vei avea ocazia de a te relaxa într-un decor natural deosebit, dar mult mai puțin aglomerat decât Boboli. O plimbare printre măslini sau sub bolta violetă de wisteria în luna aprilie te vor face să crezi că te-ai întors în timp.
Urcă pe scara în stil baroc și privește orașul în timp ce bei un pahar de vin cu tradiție la barul care te așteaptă după ultima treaptă de sus.

 
8. Officina Profumo Farmaceutica di Santa Maria Novella

Este o farmacie fondată în secolul al XVI-lea de călugării dominicani. În afară de artă și arhitectură, Florența din era renascentistă era cunoscută și pentru remediile tradiționale. Foarte mulți locuitori apelează în continuare la erboristeria în loc de farmacia obișnuită pentru afecțiunile minore. În Officina Profumo Farmaceutica di Santa Maria Novella vei fi înconjurat de fresce și candelabre impresionante, în timp ce alegi parfumuri, creme sau produse pentru animalele de companie.

 
9. Vivoli Gelato

Este una dintre cele mai vechi gelaterii din Florența. Legendele spun că aici s-a inventat gelato în secolul al XVI-lea, iar Vivoli și-a început activitatea în 1930, când erau nevoiți să transporte gheața din Munții Apenini. Astăzi există frigidere, dar aromele sunt la fel de tentante.

 
10. Dealurile Fiesole

Bucură-te de o frântură din viața toscană accesibilă printr-o simplă călătorie cu autobuzul. Dacă vrei să explorezi dealurile din jurul Florenței trebuie neapărat să te îndrepți spre Fiesole.
Un drum cu autobuzul spre nord te va duce spre cel mai înalt punct al acestor dealuri de unde poți admira toată valea pictată în culorile dăruite de soare și cer. 
3 Decembrie 2019
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod