pisica

Ceasul bun, pisica neagră: Mâţa ciudată de care se feresc toţi şi-a găsit stăpân

Nimeni nu o dorea din cauza aspectului său ciudat, dar în cele din urmă această pisică a găsit pe cineva care ţine la ea.

Deşi nu părea să aibă vreo şansă de a găsi un cămin în care să se simtă iubită, o pisică demonstrează că oricine are dreptul la o soartă mai bună şi că norocul poate să apară când te aştepţi mai puţin.

Deandra, o pisică neagră în vârstă de doi ani, s-a născut cu un defect la lăbuţe şi din această cauză a fost abandonată. Felina îşi făcea veacul într-o grădină, alături de alte două pisici maidaneze. Toate trei au fost preluate de un adăpost din oraşul englez Manchester, relatează Love Meow.



"Deandra şi tovarăşele ei erau puţin ciufulite când au fost luate, dar nu-i de mirare după ce au stat câteva săptămâni într-o grădină", a declarat pentru site-ul menţionat un reprezentant al adăpostului RSPCA Manchester & Salford.



După câteva săptămâni, pisicile bine hrănite şi îngrijite şi-au revenit şi au devenit de nerecunoscut.

"Frumoasa noastră Deandra are sindactilie (o malformaţie care face ca două mai mai multe degete să fie lipite, n.r.) la lăbuţele din faţă, o afecţiune rară dar care nu provoacă probleme. De fapt, nouă ni se pare mai elegantă aşa", a spus reprezentantul citat.

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
13 Octombrie 2017
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod