Fiesta cu gust și culoare: Tomatina, festivalul bătăii cu roșii

Mii de persoane au participat miercuri la celebra bătaie cu roşii, Tomatina, organizată în fiecare an în oraşul spaniol Bunol.

Ca de fiecare dată, Tomatina aduce culoare pe străzile din Bunol. Tradiționala fiesta, considerată cea mai mare bătaie cu mâncare din lume, a devenit un element de atracție pentru turiști, îndeosebi pentru cei din Marea Britanie, Japonia și Statele Unite. Aproximativ 20.000 de participanți au folosit în total 145 de tone de tomate, aduse de șapte camioane, aruncând unii în alții cu roșii, timp de o oră, relatează agenția de presă Abaca. Întregul oraş s-a transformat rapid într-o veritabilă "mare" colorată în roşu şi portocaliu.

Avizați de la edițiile trecute cu ce se vor confrunta, unii dintre participanţi au purtat ochelari speciali pentru a-şi proteja ochii, iar câteva clădiri au fost acoperite cu prelate, pentru protejararea fațadelor, dar altele au fost stropite masiv cu suc de roşii, creând un decor ce părea desprins din universul picturii şi al artei moderne.

Se spune că Tomatina îşi are originea într-o altercaţie izbucnită spontan între sătenii din Bunol în anul 1945.

Evenimentul a fost interzis pentru o vreme în anii 1950 în timpul dictaturii generalului Francisco Franco, însă a reuşit să supravieţuiască şi şi-a recâştigat popularitatea în anii 1980. Astăzi, Tomatina atrage mulţimi uriaşe de turişti din străinătate, dar şi din Spania, relatează Agerpres.

Municipalitatea din Bunol a distribuit peste 20.000 de bilete pentru ediţia din acest an a festivalului, iar participanții au aruncat unii în alții cu roșii cât i-au ținut puterile.
Distracția a fost și anul acesta plină de culoare!


Foto: Hepta

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod