Tendinţe în moda anilor ‘30

Reluăm azi un capitol care a mai fost prezent pe acest blog, moda cu tendinţele ei şi reflectarea acestora în presa de acum 80 de ani. Găsim în paginile de atunci şi recomandări diverse, de la

Reluăm azi un capitol care a mai fost prezent pe acest blog, moda cu tendinţele ei şi reflectarea acestora în presa de acum 80 de ani. Găsim în paginile de atunci şi recomandări diverse, de la întreţinutul podoabei capilare, la exerciţii pentru o mai bună formă fizică, cu scop final, obţinerea unei ţinute de “doamna”! Fie ele reviste dedicate publicului feminin, sau ziare de informaţii generale, toate aveau rubrici care puteau interesa doamnele de orice vârstă. Nu lipseau concursuri “interactive’, cum le-am spune azi, cu participarea directă a cititoarelor, iar ca mondenităţi, prezenţa în reviste a portretelor cu Regele Carol al II-lea, mare cuceritor de inimi, asigura succesul garantat la vânzarea acestor publicaţii!

Foto 1 asigura din start interesul pentru ce e nou în vestimentaţia de primăvară, prezentând  două modele cu o alură de o actualitate uimitoare! Esenţialul trebuie reţinut: se poartă pardesiul confecţionat din acelaşi material cu taiorul!

Într-un intermezzo inedit, (foto 2 şi 3), pentru a avea o talie fină, doamnele sunt sfătuite să folosească un corset mai special…”un corset de muşchi”! În fapt e vorba de câteva exerciţii de gimnastică completate cu tehnici de respiraţie, ce pot fortifica anumite categorii de muşchi responsabile de talia subţire.

Descrierea pitorească şi în amănunt a acestor exerciţii, poate fi utilă şi cititoarelor noastre de azi, cum la fel de eficace erau aceste mişcări şi pentru doamnele de atunci care erau sfătuite să: sufle adânc în minge, să ţină pieptul bombat, să nu se aplece şi să suga stomacul!

Foto 3

Foto 4 este o altă reproducere cu ilustraţii şi un articol în care sunt recomandări pentru întreţinerea părului, cât şi pentru alegerea coafurii potrivite.

Ca şi în zilele noastre, existau şi atunci ziare cu rubrici unde cititoarele puteau participa la diferite concursuri, trimiţând fotografii (foto 5),  în cazul de faţă pentru…cel mai frumos zâmbet!

Concursul era organizat de redacţia ziarului, în colaborare cu Oficiul Cinematografic, care ofereau premii… primelor 10 clasate.

Natura acestor premii nu era menţionată, ci doar faptul că laureatele aveau şi posibilitatea să vadă în premieră absolută un film care încă nu apăruse pe ecrane! Bănuim că era o proiecţie privată pentru cele zece concurente şi membrii juriului!

Destul de frecvent, în ziarele de atunci apăreau şi fotografii cu membrii familiei regale (foto 6), Regele Carol al ÎI –lea fiind personajul central şi cel mai admirat de toate femeile, aventurile lui amoroase recunoscute, aprinzând imaginaţia şi celor mai puritane spirite.

Mondenul şi aventurierul monarh avea şi plăcerea deosebită de a poza la propriu într-un dandy de Dâmboviţa, în cazul de faţă îmbrăcat după ultimul ragnet al modei şi într-o atitudine de manechin,  fiind fotografiat de această dată, de o tânăra de 25 de ani din Timişoara, marea fotografă de mai târziu, Hedy Loffler.

clement-peter
clement-peter
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod