Carmen Brumă, cel mai greu moment din viața de mămică: "M-a cuprins panica"

Nemulţumită de cărţile pentru gravide pe care le-a citit, vedeta a scris chiar ea una, în care a explicat ce trebuie să facă o femeie în timpul sarcinbii pentru a mânca sănătos.

Într-un interviu acordat revistei VIVA, Carmen Brumă a mărturisit că în al doilea trimestru al sarcinii îi era tot timpul foame și cu greu rezista la impulsul de a mânca.

Mi-am dat seama că acasă nu am un buton pe care să apăs şi să vină o doamnă drăguţă să mă ajuteCarmen Brumă
"Cel mai greu mi-a fost în trimestrul al doilea, când senzaţia de foame era din ce în ce mai mare şi mi-a fost destul de dificil să îmi selectez informaţiile pentru a-mi crea un meniu potrivit.
Recunosc că această carte s-a născut dintr-un vid informaţional pe care l-am observat eu în cărţile de specialitate şi în sursele pe care le-am consultat. Într-adevăr, există foarte multe principii alimentare de urmat în perioada sarcinii, dar un meniu concret, pe mai mult de o zi, nu găseşti. Toate cărţile au un capitol special cu alimentaţia gravidelor, dar în mod concret nu specifică nimeni ce trebuie să mănânci. Iar o femeie care nu are disponibilitatea şi interesul de a se informa în zona asta rămâne cu întrebarea firească «bine, dar eu mâine ce mănânc?» Cu această întrebare în cap am început să îmi scriu zilnic meniul, să îl ajustez şi am ajuns în final la concluzia că aş putea fi de ajutor şi altor mame"
, a povestit Carmen.

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
24 Octombrie 2014
 

Comentarii (2)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • Roxandy pe 28 Oct 2014, 08:38
    Foame maree....

    Asa sunt toate fetele din showbiz vesnic infometate. O ratata "bruma".!

    1
    0

  • kiki pe 25 Oct 2014, 11:30
    vai de capul ei...

    -mai intai .ce hal de poza e aia ?! intr-un body de sport si cu pantofi stiletto? cu copilul in brate ?! adica are vreo legatura cu a fi mama? -apoi,marea ei problema ramane mancarea,fratilor ! si ca "domnisoara"si ca gravida,si dupa...si va fi toata viata ei ! Nu si-a dat seama ca nu e prima nici ultima mama de pe lume? si ca toate s-au descurcat si se vor descurca si fara cartea ei? (cu siguranta o compilatie de articolase din reviste de profil de prin lume) E chiar penibila...

    5
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod