Topul celor mai bune fotografii realizate cu telefonul mobil. Un român a uimit juriul Huawei Next Image cu pozele sale

Avansul tehnologic a schimbat puternic modul în care facem fotografii.
Dacă acum 10-15 ani, camerele integrate în telefoanele mobile abia dacă reușeau să capteze anumite detalii, acum noile tehnologii sunt capabile să redea fotografii memorabile, comparabile cu cele realizate de camerele profesionale. Dovadă stau miile de imagini spectaculoase înscrise în ediția din acest an a Huawei Next Image, o competiție destinată celor care fac fotografii cu telefonul mobil. 

Lansată de Huawei în 20 de țări din centrul, estul și nordul Europei, competiția Next Image și-a desemnat câștigătorii. Printre cei care au impresionat juriul cu instantanee memorabile se numără și un român. Costin Mocanu a fost desemnat câștigător în două dintre cele șase categorii ale competiției. 


„Faces”, Locul 1 – Costin Mocanu (România)

Portretele sale realizate cu flagship-ul Huawei P20 Pro s-au clasat pe prima, respectiv a doua poziție în categoria „Faces”. 



„Faces”, Locul 2 – Costin Mocanu (România)

În plus, în categoria  „Hello, Life”, juriul i-a acordat lui Costin Mocanu primul loc. Fotografiile sale au fost alese din peste 67.600 de instantanee înscrise în competiție și care, în perioada  9 iulie - 27 august, au primit în total aproape un milion de voturi din partea publicului.   

„Hello, Life”, Locul 1 - Costin Mocanu (România)


Marele câștigător al competiției Huawei Next Image este însă o tânără din Ungaria, care a surprins juriul și publicul cu o imagine emoționantă care ilustrează lupta sa cu una dintre cele mai necruțătoare boli.

Marele premiu - Ungaria


Câștigătorul categoriei „Nature”, în care au fost înscrise nu mai puțin de 26.600 de fotografii, provine din Ucraina, în vreme ce câștigătorii categoriilor „Good night”, „Check in” și „Storyboard” sunt din Polonia, Bulgaria și Cehia.


Nature - Ucraina


Check In - Bulgaria



Good Night - Polonia

Toate fotografiile câștigătoare au fost desemnate pe baza a trei caracteristici principale: valoarea artistică, unicitatea și calitatea imaginii.


“Storyboard” - Cehia

Numărul mare de fotografii înscrise în competiția Huawei Next Image, dar și numărul mare de voturi pe care acestea le-au primit demonstrează că fotografia realizată cu ajutorul telefonului mobil devine tot mai populară. Datorită performanțelor tehnologice moderne, smartphone-uri precum Huawei P20 Pro, lider în clasamentul DxO al celor mai bune telefoane din punct de vedere al capacității camerelor foto, sunt capabile să redea fotografiilor efecte uimitoare. În plus, datorită camerei triple dotate cu funcția de recunoaștere a imaginii, funcției night-mode și inteligenței artificiale, Huawei P20 Pro permite utilizatorilor să realizeze instantanee asemenea unui fotograf profesionist. 

Câștigătorul marelui premiu va primi 10.000 de euro, un laptop Huawei MateBook X și se va bucura de experiența unei expediții foto în Italia. În plus, instantaneele surprinse de acesta vor fi publicate în revista National Geographic. Câștigătorii fiecărei categorii vor intra în posesia unui premiu de 2.000 de euro și vor primi un laptop Matebook X, iar fotografiile lor vor fi publicate, de asemenea, în revista National Geographic. Nu doar marii câștigători au fost premiați. Cei clasați pe locul doi vor primi câte un smartphone Huawei P20 Pro, iar cei care s-au clasat pe locul trei și câștigătorul desemnat de public vor intra în posesia unui Huawei P20. 


 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod