Britney Spears trăieşte un vis frumos. Antrenorul care i-a devenit iubit o face fericită

Vedete / 12.06.2018

Vedeta în vârstă de 36 de ani a renăscut după ce s-a îndrăgostit de antrenorul ei personal, Sam Asghari (24 de ani). Cei doi sunt împreună de peste un an.

Transformarea pozitivă prin care trece Britney Spears continuă să-i încânte pe fani şi să atragă atenţia presei. După mai mulţi ani de degringoladă, în care viaţa sa personală şi cariera profesională au fost afectate de eşecurile în căsnicie şi de problemele financiare, cântăreaţa americană ajunsese într-un punct critic. Debusolată şi afectată de depresie, vedeta s-a îngrăşat, avea doi copii de crescut şi părea că nu mai are nimic de spus în lumea muzicii. Când un judecător a decis punerea bunurilor şi a veniturilor sale sub tutela tatălui său, Britney Spears nu putea să se descurce pe cont propriu.


Şi totuşi, ea s-a întors. Cu o ambiţie exemplară, şi-a pus ordine în viaţă, a început să meargă la sală şi a slăbit, apoi şi-a relansat cariera cu ajutorul seriei de show-ului "Piece Of Me residency", pe care a susţinut-o la Planet Hollywood Resort & Casino's Axis Theatre din Las Vegas. La 36 de ani, Britney Spears este din nou în formă, iar un mare merit în transformarea sa pozitivă îl are faptul că a devenit dependentă de fitness - nu doar că arată din nou ca la 20 de ani, dar asta a ajutat-o să-şi cunoască şi noua dragoste: Sam Asghari, antrenorul personal care i-a devenit iubit în urmă cu mai bine de un an, este cel care o menţine în formă şi o face fericită.

Artista postează periodic pe Instragram imagini cu iubitul său, iar cel mai nou instantaneu îi arată pe cei doi în vacanţa pe care o petrec la Miami. Duminică, Britney şi Sam au luat o cină romantică la restaurantul Kitchen 305, unde au făcut o poză pentru fani. "În cel mai bun moment cu jumătatea mea", a scris solista lângă fotografia pe care a postat-o pe reţeaua de socializare, unde are 20 de milioane de admiratori.

Îmbrăcată cu pantaloni scurţi şi cu un top alb, cu părul prins în coadă şi cu puţin machiaj, Britney zâmbeşte lângă Sam, care îşi arată bicepşii lucraţi. Antrenorul a distribuit şi el imaginea, scriind alături: "305 cu doamna mea."

Britney Spears a petrecut câteva zile relaxându-se la Miami împreună cu băieţii ei, Sean, în vârstă de 12 ani, şi Jayden, cu un an mai mic, şi cu Sam. Cei patru au fost la plajă şi s-au bronzat, iar vedeta s-a dat cu skijet-ul.

Într-o altă imagine din timpul sejurului din Florida, vedeta poartă o rochie albă, iar partenerul ei a optat pentru jeanşi şi o cămaşă bleumarin cu imprimee florale albe. "Uite pe cine am găsit la Miami", a scris ea pe Instagram.

În februarie, la împlinirea unui an de relaţie, Britney scria pe reţeaua de socializare despre Sam: "Sunt alături de bărbatul acesta de un an de zile. În fiecare zi el mă inspiră şi mă face să fiu o persoană mai bună şi să mă simt cea mai fericită fată din lume."Vacanţa a venit perfect pentru Britney Spears după ce aceasta a fost dată în judecată de fostul soţ, rapperul Kevin Federline (40 de ani), care îi cere triplarea sumei ce i se cuvine ca pensie alimentară.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro