Cindy Crawford, frumuseţe la aproape 51 de ani: Ce femeie!

Cindy
Cindy Crawford a urcat pe scena galei pentru a înmâna unul dintre premii


"Chiar dacă este adevărat că acum sunt mult mai dornică să mă concentrez pe propria afacere, să îmi dedic timpul mai mult prietenilor şi familiei, încă nu fac anunţuri privind decizii de retragere. Am avut o mare plăcere să fi făcut parte din industria modei în ultimii 30 de ani, iar această perioadă m-a învăţat ceva - niciodată să nu spun niciodată", a subliniat ea.

"Cu trecerea timpului, sunt chiar mai încântată de corpul meu, pentru că este corpul pentru care am depus efort, am o relaţie mai bună cu el.

Din punct de vedere strict estetic, corpul meu arăta mai bine când aveam 22, 23 de ani. Dar nu mă bucuram de el, pentru că eram prea ocupată să îl compar cu al altora", explica supermodelul acum câţiva ani.

Cindy Crawford a fost desemnată cel mai bine plătit top-model în clasamentul revistei Forbes din 1995 şi a fost imaginea unor branduri de lux precum Versace şi Omega.

Ea a prezentat diverse creaţii vestimentare pentru toate marile case de modă şi a pozat pe copertele a sute de reviste de modă de-a lungul carierei sale de top-model.
Succesul repurtat în cariera de model a transformat-o într-o celebritate şi i-a adus numeroase contracte publicitare, roluri în filme pe marile şi micile ecrane, dar şi calitatea de purtătoare de cuvânt a mai multor organizaţii umanitare, notează Mediafax.

Ea a dominat moda anilor '80 - '90 şi a făcut parte din grupul "super-modelelor" din acea perioadă, alături de Naomi Campbell, Linda Evangelista, Claudia Schiffer, Helena Christensen, Elle Macpherson şi Christy Turlington.


Foto: Hepta

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
24 August 2017
 

Comentarii (2)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • Gabi pe 14 Ian 2017, 19:47
    Indoieli

    Va extaziati aiurea, Cindy Crawford isi arata varsta, oricat ati incerca sa ne spuneti voi altceva. De acord, la momentele ei de glorie arata spectaculos, dar acum a apus. Orice varsta isi are tinutele obligatorii, iar cea de 50+ nu cadreaza cu ceea ce afiseaza ea. Cu alte cuvinte, isi doreste o varsta mai mica, si nu este multumita cu felul in care arata, desi declara exact invers. Vrea sa epateze, vrea sa fie comparata cu femeile mai tinere. E o comparatie din care va iesi prost. Tineretea isi are atuurile ei!

    0
    0

  • Mann pe 14 Ian 2017, 18:00
    nu vad motivul extazului

    O femeie frumoasa, cu un corp inca armonios, DAR i se citeste varsta pe chip, in pofida machiajului. Tinuta este ieftina, nu ii da nicio distinctie necesara unei doamne de 50 ani. Dovada ca este necultivata la nivel intelectual in conformitate cu varsta biologica - traieste din amintiri. Devine deja cliseu pentru multe ,,foste''!....

    2
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod