Cum se menține în formă iubita prințului Harry. Trucurile lui Meghan Markle

Cunoscută pentru rolul din serialul de succes "Suits", dar și pentru faptul că este de puțin timp iubita prințului Harry al Marii Britanii, actrița Meghan Markel (35 de ani) reușește să impresioneze prin forma sa fizică impecabilă.
Vedeta a dezvăluit care sunt metodele prin care se întreține, dar și cum reușește să se mențină sănătoasă.

Meditează în timp ce aleargă

"Alergarea a fost întotdeauna pentru mine o formă de meditație în mișcare. Îmi permite să scap de gânduri și să mă reculeg", a declarat vedeta într-un interviu pentru harpersbazaar.com.

Merge la sală cu prietenii

Este cunoscut faptul că atunci când ai un partener alături de care faci exerciții fizice sau mergi la sala de fitness cresc șansele să păstrezi acest obicei benefic și să-l transformi într-o obișnuință. De aceea, Meghan declară că își sună prietenii pentru a o însoți la sala de fitness atunci când își vizitează iubitul, la Londra.

Practică yoga

"Mama mea a fost instructor de yoga, astfel că am această practică în sânge. Îmi plac ședințele intense de yoga vinyasa, mai ales dacă le fac într-o cameră întunecoasă, la lumina lumânării.
Sunt cele mai bune!", a declarat Meghan. Yoga are numeroase beneficii atât pentru corp, cât și pentru minte, dar și marele avantaj că nu trebuie să mergi la sala de fitness pentru a o practica, ci poți fce exerciții yoga la tine acasă. Descoperă aici câteva exerciții yoga pe care să le încerci

Își face timp pentru relaxare

Actrița din "Suits" este de părere că momentele de relaxare, pe care le petreci singur, sunt esențiale pentru un stil de viață sănătos. De aceea, este necesar ca din când în când să rezervi câteva ore numai pentru tine, în care să citești, să faci o baie relaxantă sau să te uiți la emisiunile tale favorite.
Vedeta este de părere că astfel de momente sunt de fapt o investiție în propriul echilibru.

Respiră conștient

O greșeală pe care o facem cu toții, zilnic, este aceea de a respira superficial. Acesta este motivul pentru care organismul nu primește suficient oxigen și ne confruntăm cu lipsa de energie sau senzația de somnolență. Unul dintre trucurile lui Meghan Markle este acela de a respira conștient, adânc și lent atunci când se simte epuizată.


Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
4 Octombrie 2017
 

Comentarii (1)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • vasile ioan pe 15 Ian 2017, 23:13
    respira

    si când geme reuseste sa respire constant, lent si ... adânc ?

    1
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod