Derapaj în Photoshop: Gigi Hadid, „înnegrită“ pe coperta Vogue Italia

Imaginea publicată pe coperta ediţiei italiene a revistei Vogue a provocat reacţii critice pe reţelele de socializare. Gigi Hadid este de nerecunoscut după ce pielea ei a fost înnegrită în fotografia editată excesiv.
Vogue Italia a stabilit un nou record în materie de manipulare şi de folosire excesivă a standardelor şi prejudecăţilor din lumea modei. O imagine în care fotomodelul Gigi Hadid este de nerecunoscut a stârnit reacţii negative pe reţelele de socializare, publicaţia fiind acuzată că a pus pe copertă un "chip negru" care n-are nicio legătură cu vedeta blondă.

Fotomodelul în vârstă de 23 de ani a postat marţi dimineaţă, pe Instagram, coperta revistei. "Bucuroasă, onorată şi recunoscătoare să apar pe coperta ediţiei de mai a @VogueItalia.
Vă mulţumesc mult pentru şedinţa foto uimitoare. Întotdeauna mă inspiraţi!!! Abia aştept să împărtăşesc toată povestea!!"
, a scris ea.

Fanii au trecut însă repede peste aceste mulţumiri şi au întrebat nedumeriţi de ce imaginea n-are nicio legătură cu felul în care arată ea. "Pare o cu totul altă persoană. Nu eşti tu...", a comentat cineva pe contul vedetei. "Nici nu te-am recunoscut. De ce nu seamănă cu tine?", este un alt mesaj. "Ce naiba-i asta? Cu totul altă persoană", a scris indignat un fan.


Cei mai mulţi au ajuns la concluzia că s-a folosit prea mult Photoshop pentru a o "bronza" pe Gigi, dar rezultatul e o catastrofă. "Gigi, tu eşti frumoasă, dar prea mult bronz şi prea mult Photoshop te urâţesc", i-a scris cineva. "De ce să fii fotografiat ca să pari de altă rasă?", se întreabă un fan, în timp ce altcineva pune problema altfel: "De ce să te modifice în Photoshop când sunt atâtea modele drăguţe de culoare? Dacă vrei un model cu bronzul ăla, alege pe altcineva."

Imaginea a fost realizată de fotograful american Steven Klein, un profesionist recunoscut pentru lucrările sale în domeniul modei, iar Hadid apare alături de modelul Justin Martin.


Cu 27 de apariţii pe coperta Vogue, Gigi Hadid este, alături de sora sa, Bella, una dintre cele mai cunoscute figuri din lumea modei.


Foto: Hepta
Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
3 Mai 2018
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod