Vedeta din "Neveste disperate" este foarte fericită după ce a devenit mamă
Eva Longoria şi soţul ei, Jose "Pepe" Bastón, au anunţat prin intermediul publicaţiei HOLA! USA că au devenit părinţi. Vedeta serialului "Desperate Housewives/Neveste disperate" a declarat că fiul ei, Santiago Enrique Bastón, s-a născut pe 19 iunie şi că acesta este "o minunată binecuvântare". Copilul a venit pe lume la cunoscutul centru medical Cedars-Sinai din Los Angeles şi a cântărit la naştere 3,09 kilograme.


Eva Longoria l-a cunoscut pe mogulul Jose Bastón (50 de ani), preşedintele grupului Televisiva, cea mai mare companie de media din America Latină, în 2013 şi s-au căsătorit în 2016.

Bastón a mai avut patru copii cu fosta sa soţie, Natalia Esperón: Natalia şi tripleţii Mariana, Jose şi Sebastian, însă acesta din urmă a murit la câteva zile de la naştere.

Eva Longoria se află la al treilea mariaj. Ea a mai fost căsătorită cu actorul Tyler Christopher şi jucătorul de baschet Tony Parker. Presa a scris că Tony ar fi înşelat-o cu Erin Barry, soţia fostului star NBA Brent Barry, dar Parker şi Erin au negat. Întrebată în emisiunea "The Conversation With Amanda De Cadenet" difuzată de ABC despre cum s-a simţit când a aflat că a fost înşelată, Eva Longoria a evitat să pronunţe vreun nume: "N-a fost vorba despre persoana pe care a ales-o. Am avut momente în care m-am întrebat: <<Nu mai sunt atractivă? Nu-s destul de deşteaptă?>>. Dar după atâtea întrebări, m-am oprit imediat şi mi-am zis: <<Nu, nu începe să faci asta>>."

Până la urmă, toată lumea şi-a găsit fericirea în alte direcţii. Eva Longoria l-a cunoscut pe Jose Bastón, iar Tony Parker s-a căsătorit în 2014 cu jurnalista franceză Axelle Francine şi au doi copii.
La rândul lui, primul soţ al actriţei, Tyler Christopher, va aniversa în septembrie zece ani de căsnicie cu Brienne Pedigo, reporter de curse auto. Cei doi au un fiu.Eva Longoria a devenit celebră graţie personajului Gabrielle Solis din serialul de televiziune "Neveste disperate/ Desperate Housewives", pentru care a obţinut nominalizări la Globurile de Aur şi premiile Sindicatului actorilor americani. Eva Longoria a mai jucat în filme precum "Numai peste cadavrul ei/ Over Her Dead Body" (2008) şi "For Greater Glory: The True Story of Cristiada" (2012). De asemenea, actriţa a dat voce unui personaj din animaţia "Arthur Christmas" (2011). În perioada 2015 - 2016, Longoria a jucat în sitcom-ul NBC "Telenovela" şi a fost producător executiv pentru serialul "Devious Maids".

Cel mai nou film al actriţei este comedia romantică "Overboard", care va fi lansată pe marile ecrane luna viitoare.


Foto: Hepta
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro