Jane Seymour, frumusețe la 65 de ani: Cum arată vedeta din „Doctor Quinn“ după 4 divorțuri

Vedeta din serialul „Doctor Quinn“ se menţine într-o formă fizică excelentă. Ea arată mai tânără pentru vârsta sa, deși a avut o viață sentimentală presărată cu nereușite.

Sunt femei care arată bine dintotdeauna. Au un bagaj genetic care le ajută, dar şi o anumită lumină care le face să radieze, un ceva anume care le face să strălucească şi după ce au trecut de 60 de ani la fel cum o făceau la 30 sau la 40 de ani, chiar dacă au riduri, asumându-şi şi micile imperfecţiuni care în loc să le tragă în jos le dau un aer de seninătate.

În acest grup select se încadrează fără probleme şi Jane Seymour, actriţa cunoscută pentru rolul din serialul TV "Doctor Quinn".

La 65 de ani, se menţine într-o formă fizică extraordinară. În urmă cu aproape două săptămâni, mai exact pe 8 octombrie, ea a participat la un eveniment caritabil, Carousel Of Hope Ball, organizat la The Beverly Hilton Hotel din Beverly Hills, California, şi, ca de obicei, s-a remarcat prin forma excelentă şi prin spiritul ei pozitiv. Tot timpul zâmbitoare, cu un chip tânăr şi un corp tonifiat, actriţa părea că are 50 şi ceva de ani, nicidecum 65.

Ceea ce uimeşte şi mai mult la fosta fată Bond este corpul său incredibil de tânăr.
În 2014, Jane Seymour a fost fotografiată pe plajă, în timpul unei vacanţe în Hawaii, iar ea arăta de parcă avea 30 de ani. De altfel, imaginea vorbeşte de la sine - Jane pare că a întors mersul timpului întinereşte.

În aceeaşi perioadă, ea declara publicaţiei Closer Weekly: "Doamne, în unele privințe sunt într-o formă mai bună acum decât eram atunci când am apărut în filmul cu Bond."

Jane Seymour a menționat că nu ține nicio dietă, punând aspectul său întinerit pe seama sportului - actrița practică în mod regulat exerciții de gimnastică, tenis, golf și înot.
Când călătorește, preferă să meargă mult și să facă flotări. "Vreau să fiu cât de sănătoasă se poate. Fără diete. Urăsc să-mi interzic diverse lucruri. Dacă vreau paste, mănânc o jumătate de porție", a explicat ea.

Jane a vorbit deschis și despre operațiile estetice pe care le-a făcut: implantul cu silicon, o intervenție pe care a recunoscut că a făcut-o după nașterea gemenilor săi, în 1995, un lifting "minor" la ochi și injecțiile cu Botox.
Ea a spus că acum preferă să rămână naturală. "Am încercat Botox și l-am detestat.
Nu voi mai face niciodată așa ceva. La mine n-a mers. Sunt actriță și trebuie să fiu în stare să-mi mișc fiecare parte a feței. Cred că am multe contracte pentru că nu mi-am făcut toate chestiile de genul ăsta la care toată lumea apelează."

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
21 Octombrie 2016
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod