Kate Beckinsale sau Halle Berry: Oglindă, oglinjoară, cine-i cea mai tare la sală?

Kate Beckinsale a avut o apariție senzațională la un meci de baschet, dar nici Halle Berry nu se lasă mai prejos. Amândouă trag tare la sală, iar rezultatele se văd!

O simplă apariție la un meci de baschet a fost de ajuns pentru Kate Beckinsale să se remarce. Într-o ținută casual, actrița britanică în vârstă de 45 de ani a intrat repede în atmosfera încinsă din sala de joc și a renunțat pentru scurt timp la cămașa cu inserții albe și negre, rămânând doar într-un top negru scurt, care îi scotea în evidență bustul și abdomenul excelent lucrat, și în pantalonii negri.

Vedeta a fost prezentă în tribună, împreună cu o prietenă, la meciul pe care Los Angeles Lakers l-a disputat contra celor de la Houston Rockets, și a fost una dintre atracțiile evenimentului. Cu părul strâns în coadă și un machiaj generos, Kate arăta ca la 20 de ani și e greu de crezut că este mama unei tinere de 19 ani.

Forma fizică impresionantă a actriței se datorează și antrenorului de fitness Gunnar Peterson, cu care aceasta lucrează.

Exerciţiile făcute sub îndrumarea lui au dat rezultate, iar actriţa se poate mândri cu o siluetă de invidiat. Stabilit în Los Angeles, Gunnar a ajutat multe celebrităţi să fie în formă la sala lui de fitness din Beverly Hills. Printre acestea se numără Sylvester Stallone, cu care a lucrat pe vremea când actorul se pregătea pentru rolul lui Rocky Balboa, Jennifer Lopez, fostul jucător de tenis Pete Sampras şi Kim Kardashian, pe care o ştie de când ea avea 19 ani, relatează Daily Mail.

În 2016, actriţa britanică a dezvăluit într-un interviu publicat de revista Shape cum se menţine în formă. Ea a spus că nu trece o zi fără să facă exerciții fizice, în special yoga, pe care o consideră cel mai bun antrenament.
"În fiecare dimineață, mă trezesc, îmi iau micul dejun și mă apuc de exerciții. Prefer să le fac dimineața", a spus ea. Totodată, ea a mărturisit că evită să bea alcool: "Nu consum alcool. Își face efectul foarte repede asupra mea, așa că niciodată nu am băut un pahar plin cu alcool."

Totodată, Kate Beckinsale nu mai mănâncă nimic după apusul soarelui, nici chiar vara.

La cât de bine arată, este surprinzător că vedeta încă nu are o relație după divorţul de regizorul Len Wiseman, cu care a fost căsătorită timp de 12 ani. Cei doi s-au îndrăgostit în 2003, în timpul filmărilor pentru producţia "Underworld" şi s-au căsătorit la Bel-Air, Los Angeles, în data de 9 mai 2004.
Anterior, Beckinsale a mai avut o relaţie cu fostul coleg din "Underworld", Michael Sheen, cu care are o fiică în vârstă de 19 ani, Lily Mo Sheen.

Paradoxal, deși este cu șapte ani mai în vârstă decât Kate, Halle Berry are timpul de partea sa - la 52 de ani, actrița americană trage cu toată forța la sală și arată mai tânără cu două decenii. În septembrie, ea a postat o înregistrare video elocventă pe Instagram, unde cei 3,5 milioane de admiratori au putut vedea cum se pregătește alături de antrenorul ei, Peter Lee Thomas. "E vinerea de fitness, ziua mea favorită a săptămânii!", a scris actrița lângă imaginile în care e surprinsă în timpul unor exerciții cardio, în grădină.

Halle a mai scris că exercițiile cardio pe care le face reduc oboseala și reglează respirația, pe lângă arderea unui număr semnificativ de calorii.

"Așa că, doamnelor... Apucați-vă de alergat și de sărit - Haideți!", și-a îndemnat ea admiratoarele.

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod