Melanie Griffith a încercat să-l bage pe Alec Baldwin în patul ei, dar nu i-a mers. Replica lui i-a retezat orice speranță

Actrița a povestit cum a încercat „cu disperare“ să-l seducă pe Alec Baldwin în timp ce lucrau împreună, dar acesta a refuzat-o.

Melanie Griffith se amuză acum, la 61 de ani, când își amintește unele episoade din tinerețe. Ea a povestit cum a încercat să aibă o aventură cu Alec Balwin în 1988, când filmau amândoi pentru "Working Girl" și s-a ales cu un refuz sec din partea colegului ei de platou.

Vedeta a fost nominalizată la Oscar pentru rolul secretarei Tess McGill, iar Alec l-a interpretat pe iubitul acesteia care o înșela, într-unul dintre primele roluri importante ale actorului. Melanie Griffith a povestit cum i-a atras atenția tânărul coleg: "Alec Baldwin este arătos și șarmant, am fost cucerită pe loc de el.

Dar el nu era interesat de mine. Eu îi tot dădeam ghes: <<Hai să avem o aventură!>>. Însă Alec mi-a zis: <<Nu pot să fac asta cu oamenii cu care lucrez>>. E tare drăguț", a dezvăluit actrița într-un interviu publicat luni de The Hollywood Reporter, la 30 de ani de la lansarea filmului în care au jucat împreună.

Melanie a vorbit și despre relația cu omul de afaceri Liam Dalton, CEO al companiei Axiom. Cei doi s-au cunoscut prin intermediul regizorului filmului "Working Girl", care a murit în 2014, la vârsta de 83 de ani.
"Mike a venit într-o zi și mi-a zis că e un bancher specializat în investiții financiare, un tip tânăr, pe nume Liam Dalton, care ar vrea să lucreze cu mine și să mă învețe despre fuziuni și investiții. M-am gândit: <<Minunat, o să am de-a face cu vreun dobitoc de pe Wall Street>>. Și când a intrat tipul ăsta, era așa de minunat, foarte sexy. Iar eu i-am zis: <<Da, spune-mi tot ce vrei despre fuziuni și achiziții>>."

"Am avut o aventură incredibilă. A fost iubitul meu încă o lungă perioadă după asta.
Încă suntem prieteni. El trăiește în New York, e însurat și are patru copii"
, a continuat Griffith, adăugând: "A reușit să facă niște bani și pentru mine, ceva vreme. Mike știa despre asta și se gândea că era bine, dar voia ca eu să rămân concetrată pe munca mea."

Actrița a vorbit și despre scena din 1988 cu Kevin Spacey, în care un personaj influent de pe Wall Street încearcă să o seducă pe Tess în timp ce se aflau amândoi pe bancheta din spate a unei limuzine. Melanie a remarcat că e o coincidență stranie faptul că acum Spacey este ostracizat pentru comportamentul său sexual.
"În <<Working Girl>> eu am sărit din mașină din cauza avansurilor lui sexuale. Sunt milioane de femei care au trecut prin această experiență și de aceea multe femei iubesc filmul și asta îmi arată acum cât de mult s-au schimbat vieților lor", a declarat Melanie Griffith.

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod