Momentul în care milionarul Ben Goldsmith a pierdut tot ce avea mai de preț: Fiica lui de 15 ani a murit în timp ce el juca cricket

Iris Annabel Goldsmith, moștenitoarea dinastiilor Goldsmith și Rothschild, a murit la doar 15 ani, într-un tragic accident. Tatăl ei juca cricket când a fost anunțat și a fugit într-un suflet la spital.

E greu să-ți imaginezi prin ce a trecut luni, Ben Goldsmith, unul dintre cei mai importanți oameni din Marea Britanie: o tragedie fără seamăn a lovit dintr-o dată două dintre cele mai puternice familii din lume când Iris Annabel, moștenitoarea dinastiilor Goldsmith și Rothschild, și-a pierdut viața într-un tragic accident.

Fata în vârstă de 15 ani a murit după ce un vehiculul folosit pentru explorarea pădurilor, cu care ea se deplasa, s-a răsturnat pe un teren al fermei tatălui ei, din satul englez North Brewham, Somerset. Vehiculul de teren în care se afla Iris împreună cu o prietenă este folosit în general de pădurari și de fermieri. O combinație între un ATV și un jeep, acesta are tracțiune 4x4 și un cadru metalic de protecție menit să le ofere protecție pasagerilor în cazul răsturnării.

Potrivit Daily Mail, Ben Goldsmith juca cricket când a primit un apel telefon prin care era anunțat că fiica lui a murit.

Milionaul juca un meci de cricket cu echipa lui, la școala Charterhouse din Godalming, Surrey, și a lăsat imediat totul baltă, gonind spre spitalul unde a fost transportată Iris Annabel. El le-a spus jucătorilor că fiica lui a fost implicată într-un accident, dar în acel moment nu se știa că rănile suferite i-ar amenința viața.

După anunțul precipitat făcut de Ben, meciul a fost oprit. Milionarul în vârstă de 38 de ani a urcat în mașină și a pornit în trombă împreună cu cei doi băieți, Frankie (13 ani) și Isaac (11 ani). "Eram pe teren și echipa lui Ben urma să bată o lovitură când el a primit un telefon prin care era anunțat că s-a întâmplat ceva rău. Au venit doi inși care i-au zis că e o problemă serioasă și Ben a trebuit să plece", a povestit Kalim Khan, unul dintre jucători. "Băieții lui erau cu el și jumătate din echipă eram membri de familie și prieteni, așa că am luat decizia să abandonăm meciul.
La momentul respectiv ni s-a spus că accidentul nu era seriosși că nu era o situație care să-i amenințe viața fetei. Ni s-a spus că fiica lui era ok, dar trebuia dusă la spital"
, a continuat Khan, adăugând că milionarul a fost permanent cu telefonul la ureche din clipa în care a fost anunțat. "Chiar și când a urcat în mașină vorbea cu cineva la telefon. Ni s-a zis că ea ar trebui să fie bine, dar că el trebuie să plece. Arăta îngrijorat, evident. Părea preocupat și orice părinte ar fi, dar nu era panicat atunci", a mai declarat Kalim Khan.

Tatăl fetei a postat pe Twitter un mesaj emoționant în care își exprimă durerea: "Doamne, Dumnezeule, te rog dacă poți să mi-o dai pe fiica mea frumoasă, briliantă și generoasă, te rog, Doamne. Și dacă nu, te rog să ai mai multă grijă de ea. O iubesc atât de mult și sunt foarte mândru de ea.

Mă doare atât de rău încât nu pot să descriu", a scris milionarul.



Ben Goldsmith și fosta lui soție, Kate Rothschild, sunt devastați de pierderea fiicei lor, o tânără cu un viitor care se anunța strălucit, descrisă de toată lumea drept "frumoasă, caldă și inteligentă". "Ben și Kate sunt complet devastați. Ei sunt stupefiați și uniți în durere. Iris căpătase căldura lui Ben și carisma boemă a lui Kate. Toată familia s-a strâns în jurul lui Ben și Kate", a mărturisit un membru al familiei pentru Daily Mail.

Iris Anabel era moștenitoarea unora dintre cele mai puternice familii din Marea Britanie și din lume, dinastiile Goldsmith și Rothschild. Cele două linii de sânge ale aristocrației britanice au averi de miliarde de lire sterline și exercită de mai multe decenii o puternică influență în economia și politica țării lor, dar și pe plan internațional.

Iris Goldsmith a fost elevă la Wycombe Abbey, o școală privată pentru fete din High Wycombe, Buckinghamshire, considerată cea mai bună unitate de învățământ de acest tip din lume, cu rezultate excelente, și unde studiile costă 12.980 de lire sterline.

Foarte silitoare și populară, fata abia terminase primul an de studii și se bucura de începutul vacanței de vară la ferma tatălui său. "Întreaga colectivitate a școlii noastre este unită în durere după această veste tragică și tristă a pierderii fostei eleve Iris Goldsmith", a anunțat James Hooke, directorul școlii The Harrodian, la care a învățat fiica lui Ben.

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod