2
Dosar Eva. Trupa Moşoianu, de aproape 30 de ani în "Cartea Recordurilor"
Dosarele Eva / De Clement Peter, 27.10.2013

Cei mai buni acrobați ai circului românesc au trecut prin antrenamente epuizante și turnee istovitoare pentru a atinge perfecţiunea. O poveste cu parfum de duminică vă transpune în lumea fabuloasă, astăzi aproape uitară, a unor artiști desăvârșiți, care făceau spectacol sfidând moartea și legile fizicii.

Circul românesc a avut generaţia sa de aur acum mai bine de 30 de ani, Cei mai cunoscuţi artişti, mai ales în afara graniţelor, au fost acrobaţii din trupa Moşoianu, care aveau privilegiul să iasă din ţară, să meargă în turnee în cele mai îndepărtate colţuri ale lumii grație valorii lor și numerelor de senzaţie pe care le executau, dar și pentru că prestaţiile lor aduceau valută pentru o ţară care avea mare nevoie de așa ceva. Acesta era preţul libertăţii lor de mişcare.



Când te gândeşti că diurna era de nouă-zece dolari şi restul mergea în visteria statului, te miri pentru ce munceau aceşti artişti şi mai ales pentru ce-şi riscau viaţa!


Coloana de șapte

Meseria lor era riscul. Făceau salturi mortale, catapultaţi de o basculă, la aproape 10 metri înălţime, fără centură de siguranţă. Pare simplu, dar problema era la aterizare... După un zbor bine calculat, acrobații aterizau în picioare pe umerii celui de mai jos: unu, doi, trei... și tot așa, până la şapte! Coloana de şapte - o formație piramidală formată din acrobați, construită pe șapte nivele.

Senzaţia de zbor era voluptoasă pentru spectatori, dar mai ales pentru tinerii din trupă, care executau salturi mortale cu zâmbetul pe buze, sub îndrumarea maestrului lor, Gabriel Moșoianu.


Trupa "zburătorilor"

În 1965, la Circul de Stat se înfiinţează o trupă de "zburători". Pe atunci tânărul de 30 de ani Gabriel Moşoianu aduna în jurul lui sportivi aflați în activitate - halterofili, gimnaşti şi acrobaţi.



Au urmat antrenamente epuizante, turnee istovitoare, câte cinci-șase ore de repetiţii în fiecare zi, toate acestea pentru ca trupa să ajungă la perfecţiune. Şi ajunge!
Trupa începe să bată record după record: coloana de patru, coloana de cinci, coloana de șase. Acesta era nivelul maxim, atins doar de o trupă din fosta Uniune Sovietică. Nimeni nu putea estima dacă poate fi realizată coloana de șapte. Acest lucru era de neimaginat.

Oamenii lui Moșoianu încercau această provocare la antrenamente și aveau succes, dar această acrobație nu fusese încercată într-un spectacol. Dar ziua cea mare nu era departe.


Spectacol pentru Reagan

Pe 15 aprilie 1985, într-un spectacol la New York, în imensa sală Ringling Bros și în prezenţa preşedintelui Statelor Unite, Ronald Reagan, Trupa Moşoianu încearcă şi reuşeşte ceea ce în limbaj tehnic se numeşte "dublu salt la coloana de şapte fără lonjă de siguranţă".
Guinness Book of Records consemnează performanţă deosebită a artiştilor români, performanţă care nici azi n-a mai fost atinsă.
Reagan este extaziat și îi felicită personal, ocazie cu care Gabriel Moșoianu, cu nelipsitul lui sombrero texan, îi răspunde că-i bucuros că s-au întâlnit, "ca între noi artiştii", referindu-se la cariera de actor a lui Reagan.

Faima românilor crește la nivel mondial. Acrobații noștri călătoresc pe tot globul, lucru rar în acea perioadă în care puțini puteau ieși din țară. Memebrii Trupei Moșoianu ajungeau în România doar în vacanţe.
Într-o astfel de ocazie, Gabriel Moșoianu își dă seama că i-a fost percheziţionată locuinţa de către cei de la Miliţie, aceştia confiscând obiecte preţioase şi mai ales aurul. E afectat, dar nu disperă.

El susţine cu trupa sa, o serie de spectacole demonstrative pentru studenți, "pe nimic", la Costineşti, ocazie cu care autorul acestor rânduri fotografiază doar o coloană de patru. Dotarea foto modestă din acele vremuri a surprins în două cadre acel moment.

Monumentul din Brazilia

Atât soţia lui Gabriel, Agapia, cât şi cei doi băieţi, Gabriel Moșoianu Jr. şi Traian, făceau parte în acei ani din trupă şi, profitând că erau mereu împreună în ieşirile lor în Occident, încearcă să-şi facă un rost acolo, cei doi tineri reuşind cu la fel de mare success ca tatăl lor să se afirme. Era vremea lor şi în acelaşi timp seniorul era pregătit să predea ştafeta.

Gabriel Junior intră şi el în "Cartea Recordurilor" cu "salt mortal la coloana de şase cu aterizare pe umeri", iar în orașul brazilian Porto Alegre, unde s-a produs acest eveniment, a fost ridicat un monument pe care este înscrisă marea performanţă a românilor.


Gloria trece, dar coloana de șapte rămâne

Azi, într-un apartament modest de bloc al unui cartier bucureştean, la cei 78 de ani ai săi, Gabriel Moșoianu Senior împreună cu Agapia soţia sa, alături de care a aniversat 56 de ani de căsnicie, duc o viaţă tihnită, dar destul de austeră. Rezervele acumulate la tinereţe s-au epuizat şi dacă n-ar fi ajutorul copiilor, el recunoaşte că nu ştie cum s-ar descurca din pensia de câteva sute cât revine unui artist în România!
Gloria e trecătoare, recordurile cad, vremurile bune se duc, dar "Coloana de 7" rămâne!

Vezi galeria foto
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro