semne ca mariajul tau va dura

9 semne că mariajul tău va dura pentru totdeauna. Sunt dovedite ştiinţific!

Cu toţii visăm să trăim fericiţi până la adânci bătrâneţi alături de persoana cu care am ales să facem pasul cel mare. Cu toate acestea, numeroase cupluri căsătorite ajung tot mai des la divorţ în ultima perioadă.
Când vine vorba despre căsătorie, majoritatea oamenilor se gândesc la nuntă în loc de anii lungi şi, adesea, provocatori ai noii vieţi începute în doi.

Bineînţeles, o căsătorie trainică şi frumoasă se construieşte. Nu te poţi căsători aşteptând ca totul să funcţioneze perfect de la sine. Este nevoie de muncă asiduă, dăruire, afecţiune şi respect reciproc pentru a crea o relaţie care să dureze o viaţă!

  • Cu toate acestea, există câteva semne care îţi pot arăta că mariajul tău va dura pentru totdeauna:


Ai avut o nuntă cu mulţi invitaţi


Conform studiilor, cuplurile care au o nuntă cu mai mult de 200 de invitaţi au de 12,5 ori mai puţine şanse de divorţ decât cuplurile care aleg o nuntă restrânsă şi intimă. Deci, dacă ai avut o nuntă mare, acesta ar putea fi un semn că mariajul tău e de lungă durată.


Amândoi aveţi stabilitate financiară


Conform sondajelor, cuplurile căsătorite sunt cu 51% mai puţin susceptibile să divorţeze dacă veniturile cumulate sunt stabile. În timp ce banii nu pot cumpăra dragostea, cu siguranţă ajută cuplurile să evite multe dispute financiare care pot conduce spre divorţ.

Sunteţi deschişi unul faţă de celălalt


Să îţi pui sufletul pe tavă şi să îţi expui vulnerabilităţile în faţa partenerului de viaţă nu este un lucru uşor. Dar, te ajută să înveţi mai multe şi să îl cunoşti mai bine pe cel de lângă tine. Dacă tu şi partenerul tău vă simţiţi confortabil să discutaţi deschis unul cu celălalt, atunci este un semn că mariajul vostru poate dura pentru totdeauna.

Te concentrezi asupra binelui în locul răului


Să te gândeşti la lucruri negative despre partenerul tău te determină să te concentrezi mai mult pe neplăcerile şi lipsurile existente în relaţie.
Dar, nimeni nu este perfect! Dacă îl priveşti într-o manieră pozitivă, îţi vei orienta atenţia către calităţile sale şi către ceea ce face bun în relaţie. Asta poate uşura cu mult şi contribuie la o căsătorie de lungă durată.

V-aţi întâlnit mult timp înainte de a vă căsători


Conform unui studiu, cei care au fost iubiţi cel puţin 3 ani înainte de a se căsători au cu 39% mai puţine şanse de a divorţa. Cercetarea sugerează că mai mult timp petrecut împreună înainte de căsătorie permite unui cuplu să se cunoască mai bine şi ajută la o planificare eficientă a vieţii în doi.

Aţi plecat în luna de miere


Conform cercetărilor, cuplurile care merg în luna de miere direct după ce s-au căsătorit au cu 41% mai puţine şanse de a divorţa mai târziu în viaţă.
Luna de miere ajută cuplul să se elibereze de tot stresul acumulat cu planificările nunţii, permiţându-i să se reconecteze şi să înceapă mariajul cu dreptul.

Nu-ţi pasă de aparenţe


În timp ce unii oameni consideră că aspectul fizic şi bogăţia sunt factori importanţi în alegerea unui partener, cercetările sugerează că partenerii care se concentrează mai mult pe frumuseţea interioară decât pe aspectul exterior şi bogăţie sunt cu 50% mai puţin susceptibili să divorţeze.

Vorbiţi aceeaşi limbă, "limba iubirii"


Modul în care cuplurile comunică prezice rata de succes a relaţiei şi a căsătoriei. Când doi indivizi se află într-o relaţie de multă vreme, încep să cunoască obiceiurile celuilalt şi chiar încep să vorbească aceeaşi "limbă".
Acest lucru face ca petrecerea multor ani împreună să fie o experienţă mult mai plăcută.

Certurile sunt corecte


Certurile sunt fireşti în orice cuplu, căsătorit sau nu. Vor apărea conflicte care au nevoie de rezolvare. Când certurile sunt corecte şi ambii parteneri se concentrează pe conflictul respectiv în loc să ţipe unul la celălalt, acesta este un semn al unei căsătorii sănătoase care va dura.
 

Comentarii (2)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • Marius pe 17 Feb 2020, 16:59
    E doar un studiu

    Tu oricum nu ai înțeles nimic din ce scrie:)). E doar un copy-paste

    0
    0

  • Sile pe 15 Feb 2020, 01:31
    Minciuni ziaristice

    Simplu...shit de ziaristi

    0
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod