Când spui Te iubesc pentru prima dată. Povești adevărate, dar amuzante

Atunci când oamenii îi spun partenerului că îl iubesc pentru prima oară simt că este un moment vulnerabil. Nu vor ști niciodată cum va fi primită această declarație. Cu o mulțumire politicoasă? Cu o privire uluită? Sau cu o declarație asemănătoare? Partea bună este că, dacă ai avut un moment ciudat atunci când i-ai spus cuiva că îl iubești pentru prima oară, nu ești singurul.
Mai jos, poți descoperi câteva povești neprețuite ale oamenilor care i-au spus partenerului că îl iubesc pentru prima oară. 

Câteva povești neprețuite ale oamenilor care și-au declarat iubirea pentru prima oară


1. "Uh, mulțumesc?"


"Era Ziua Îndrăgostiților și trecuseră aproximativ 4 luni de când eram împreună. Prietenul meu de atunci planificase o cină romantică la lumina lumânărilor cu șampanie, căpșune acoperite cu ciocolată. Pe la mijlocul serii, m-a surprins zicându-mi că mă iubește. Și am început literalmente să mă înec cu saliva mea. Am reușit să zic un mulțumesc ciudat în timp ce tușeam. Nu a fost exact răspunsul pe care îl aștepta.
Zece ani de căsnicie mai târziu, încă mă mai tachinează cu privire la acea noapte.
" - scriitoarea Lauren Lodder

2. Adevărul gol-goluț


"Soțul meu mi-a spus că mă iubește pentru prima oară când eram amândoi într-o cadă din Las Vegas, în timpul World Series of Poker. Nu a fost cum mi-am imaginat că îmi va spune că mă iubește viitorul tată al copiilor mei, dar s-a dovedit că este cel mai afectuos și mai bun om pe care l-am întâlnit vreodată. Nu știi niciodată ce te așteaptă în viață." - gazda unei emisiuni la radio Laura Lane

3. Crăciun fericit mie


"Ieșeam cu soția mea, care era pe vremea aceea prietena mea, de câteva luni atunci când, într-o noapte, în timp ce eram în pat m-am uitat la ea și i-am spus că o iubesc. A fost pentru prima oară când am spus amândoi aceste cuvinte.
Soția mea s-a uitat la mine pentru aproape 10 minute și a spus ok în cele din urmă. Nu am auzit acele cuvinte pe care mi le doream decât câteva luni mai târziu. Și mi le-a scris pe o felicitare de Crăciun. Încă râdem de acest lucru."
- comedianul Dan Regan

4.  Dragoste de mamă


"Prima dată când i-am spus soțului meu că îl iubesc a fost într-una din acele nopți lungi petrecute la telefon la începutul relației noastre. Atunci când oamenii chiar vorbeau la telefon. Somnoroasă, i-am spus că aș vrea să îi spun că îl iubesc, dar că nu vreau să îl sperii. Iar el mi-a spus să nu îmi fac griji, pentru că declararea iubirii nu este un eveniment atât de important pentru el.
Mi-a spus că își iubește mama, că își iubește prietenii și că mă iubește și pe mine. Mă iubea ca pe mama sa. Cât de romantic. Din fericire, a învățat să mă iubească într-un mod romantic, pentru că suntem căsătoriți de aproximativ 10 ani."
- scriitoarea Samantha Taylor

5. Nepotrivire temporală


"Eu și fostul meu prieten eram în procesul mutării împreună. Aveam 23 de ani și cu siguranță nu recomand nimănui să se mute cu cineva care nu și-a declarat încă iubirea. Fostul meu era foarte relaxat cu privire la împachetarea lucrurilor sale, pe când în apartamentul meu era un haos complet. Eram la telefon cu el, spunându-i cât de multe lucruri am de făcut, aproape plângând, când el a început să râdă și mi-a spus că mă iubește.
Eram atât de supărată că râdea în timp ce eu eram complet stresată și eram și șocată pentru ce îmi spusese, așa că i-am închis telefonul în nas. După cum am menționat, este vorba despre fostul meu prieten, dar am fost împreună 10 ani, iar acea conversație a dat tonul relației noastre."
- bloggerul Kate Cartia
iulia-mirica
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod