Nu e atât de rău să fii părăsită! 10 avantaje

Ştim cu toţii că despărţirile sunt dureroase, ciudate şi deranjante.
Când cineva menţionează cuvântul "despărțire", primul lucru caree ne trece prin minte este acel sentiment de nelinişte şi durere a unei inimi zdrobite. Cu toate acestea, mulţi dintre noi uităm că pentru a putea trăi ceva mai bun, trebuie să ne confruntăm cu răul înainte.

Dacă priveşti despărţirea ca pe o lecţie importantă care trebuie învăţată şi drept o posibilitate de a te apropia mai mult de întâlnirea cu persoana potrivită pentru tine, atunci îţi vei da seama că ea nu e atât de rea precum pare iniţial.

Care sunt motivele pentru care despărţirea este, de fapt, un lucru bun?


Nu eraţi făcuţi unul pentru celălalt

Principalul motiv pentru care nu ar trebui să priveşti despărţirea ca pe ceva total negativ este că, în mod clar, nu vă potriveaţi. Asta înseamnă că despărţirea era inevitabilă şi cu cât se întâmplă mai devreme, cu atât mai bine.
Mai rău decât să te desparţi sau să fii părăsită este să-ţi pierzi timpul cu cineva cu care nu ai un viitor. Aşa că, deşi pare ciudat, ar trebui să fii recunoascătoare pentru că ai ieşit din asta!

Lecţii de evoluţie şi învăţare

Despărţirile ne ajută întotdeauna să ne dezvoltăm şi ne învaţă lecţii valoroase, pe care, într-un fel, nu vrem să le observăm pentru că suntem prea ocupaţi cu partea negativă a acestora. Dar, într-adevăr, o despărţire este o oportunitate de a avansa şi de a învăţa din propriile greşeli. Aşa cum lucrurile rele ne fac să le apreciem pe cele bune, o despărţire ne ajută să apreciem lucrurile şi momentele bune care urmează să vină şi ne pregăteşte să fim mai recunoscătoare pentru ele.

Nu ai fost tu cea care părăseşte

Indiferent cât de ciudat pare, unul dintre cele mai bune lucruri în cazul în care eşti părăsită este faptul că nu eşti tu cea care a părăsit.
Asta înseamnă că vei avea o conştiinţă curată şi că nu vei regreta niciodată nimic. Vei continua să trăieşti cea mai bună viaţă fără să îţi faci griji că ai făcut o greşeală prin faptul că ai părăsit pe cineva.

Mingea e la tine

Când eşti tu cea părăsită, mingea e la tine, ceea ce înseamnă că ai libertatea de a alege dacă vei apela la tăcere, dacă vei începe să ţipi la el sau orice altceva. Din moment ce tu te afli în această poziţie vulnerabilă, înseamnă că poţi alege cum se vor termina lucrurile. Poţi decide să nu îl mai vezi vreodată sau îi poţi propune să rămâneţi prieteni.

Ai posibilitatea de a te redescoperi

Despărţirile sunt ocazia perfectă de a descoperi pasiunile tale şi de a te cunoaşte din nou. Ai tot timpul din lume să cauţi hobby-uri noi, să faci ceea ce te face fericit fără să îţi pese de nimic şi de nimeni.


Mai mult timp pentru a te concentra asupra priorităţilor tale

Când ai o relaţie cu cineva care nu este potrivit pentru tine, cel mai probabil îţi vei direcţiona toată energia către acea persoană şi, prin urmare, să îţi neglijezi priorităţile. Dar, acum, când ea a ieşit din viaţa ta, vei avea mai mult timp să te concentrezi asupra lucrurilor pozitive, în loc de cele negative.

Înlăturarea toxicităţii din viaţa ta
 
Să fii părăsită înseamnă să scapi de ceva toxic din viaţa ta, adică e o binecuvântare. Să te trezeşti dimineaţa ştiind că acel rău a scăzut în mod semnificativ înseamnă să fii fericită şi să te bucuri de fiecare secundă alături de oameni pozitivi cărora chiar le pasă de tine.

Să fii singură şi să ai întâlniri romantice din nou

O despărţire înseamnă, de asemenea, să te bucuri că eşti singură şi să faci tot ce îţi doreşti.
Ai puterea de a alege dacă să mergi la o întâlnire din nou sau, mai degrabă, să îţi petreci noaptea vizionând serialul preferat. Deţii puterea de a te asculta numai pe tine însăţi, în loc să dansezi pe muzica altcuiva.

Te bucuri de mai mult timp alături de prietenii tăi

Când eşti într-o relaţie cu persoana nepotrivită, vei pierde o mulţime de energie stresându-te şi plângându-te apoi de asta prietenilor tăi. Dar, odată ce scapi de ea, te vei bucura de mai mult timp cu prietenii vorbind şi despre alte lucruri.

Eşti mai pregătită pentru întâlnirea cu alesul inimii

Cu fiecare despărţire, te apropii mai mult de cel care ţi-e predestinat. Te apropii de viaţa pe care o meriţi şi de acel cineva care va fi demn de tine.

"Când o uşă de închide, o alta se deschide!"
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod