24
Manichiura minimalistă care a cucerit Instagram. Arată perfect și este ușor de realizat
Frumuseţe · Cosmetica / 02.09.2019

Tendințele în materie de nail art pot fi șocante uneori. Găsești orice, de la desene extrem de complicate și până la adevărate picturi pe unghii.

Nu este de mirare că te poți simți descurajată să încerci astfel de modele elaborate, care necesită mult timp și un specialist foarte bine pregătit pentru a putea fi realizate. 

Din fericire, există și stilul minimalist. Acest trend devine tot mai popular și este preferatul celor care apreciaza simplitatea. Un astfel de model minimalist care cucerește în prezent Instagram este cel al manichiurii de tip nail art cu o singura linie.

Practic, tot ce trebuie să faci este să trasezi o linie verticală sau orizontală pe fiecare unghie. Nimic mai simplu! Nu doar că este extrem de simplu de realizat, dar această manichiură arată cât se poate de modern și elegant. Nu este cazul să petreci ore în șir încercând să obții manichiura ideală. Trasarea unei singure linii pe fiecare unghie creează un efect interesant și original, care îți transformă manichiura într-una deosebită.

Poate părea plictisitor, dar atunci când vezi rezultatele te vei convinge că un detaliu atât de simplu schimbă radical stilul manichiurii tale. Poți opta pentru orice tip de linie, de la cele perfect drepte, la cele de tip semicerc sau liniile ondulate.

Pentru a crea acest look, ai nevoie de ojă în culorile tale favorite și de bandă adezivă. Aplică un strat de ojă colorată, las-o să se usuce, apoi lipește banda adezivă pe unghii astfel încât să creezi modelul de linii pe care ți-l dorește. Aplică al doilea strat de ojă astfel încât să colorezi linia formată cu ajutorul benzii adezive. Lasă să se usuce, apoi dezlipește banda de pe unghii. 
Vezi galeria foto
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro