Tot ce trebuie să știi despre extensiile de gene

Genele lungi și dese reprezintă unul dintre lucrurile pe care cele mai multe femei și le doresc, însă sunt mai dificil de obținut pe cale naturală. Însă iată tot ce trebuie să știi despre extensiile de gene!

Ce sunt extensiile de gene?


Extensiile de gene sunt acele extensii semi-permanente atașate genelor tale naturale. Există multe tipuri diferite de extensii, de la gene naturale din blană de nurcă la mătase. De asemenea, se găsesc în diferite lungimi, iar specialistul de la cosmetică la care mergi te va sfătui care sunt cele mai bune pentru tine. Din păcate, nu toate genele naturale pot suporta greutatea extensiilor foarte grele sau lungi, deci este mai bine să asculți recomandările specialiștilor.

Cum funcționează extensiile de gene?


Genele tale se află în propriul ciclu de creștere, de aceea nu cad toate în același timp. Deci, atunci când ai extensii, va trebui să le repui la fiecare câteva săptămâni, deoarece extensiile vor cădea odată cu genele tale.
Majoritatea persoanelor repetă acest proces la fiecare trei săptămâni, însă este posibil să le repui și în fiecare săptămână.

Un alt aspect care variază este reprezentat de stilurile extensiilor. Poți apela la un aspect natural sau la un aspect voluminos al genelor, caz în care două sau trei extensii sunt lipite de o singură geană. Poți discuta cu tehnicianul înainte de a-ți pune extensiile de gene, pentru a te ajuta să alegi stilul perfect pentru nevoile tale.

Cum să ai grijă de extensiile de gene?


Dacă îți pui extensii, este important să le îngrijești în mod corespunzător. Specialiștii recomandă curățarea acestora cu șampon pentru copii, deoarece este blând și nu va afecta adezivul.
Este important să cureți genele pentru a evita orice tip de acumulare, care poate duce la iritații și chiar la infecții precum conjunctivita. Dacă folosești machiaj de ochi, asigură-te că eviți produsele de îndepărtare a machiajului pe bază de ulei, deoarece acestea pot duce la căderea extensiilor. De asemenea, ar trebui să te asiguri că nu le atingi și nu te joci prea mult cu ele. Dacă vrei să le îndepărtezi, mergi la salonul unde le-ai aplicat și scoate-le în mod corespunzător.
Dacă încerci să le tragi tu, îți poți scoate propriile gene, ceea ce probabil că nu îți dorești. Ca să nu mai spunem cât de dureros este.

Din păcate, unele persoane sunt alergice la extensiile de gene sau la adezivul folosit. Dacă ești îngrijorată cu privire la acest aspect, ar trebui să întrebi la salon ce conține adezivul.
iulia-mirica
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod