Cum să reziști mai multe ore pe tocuri

Nu există femeie căreia să nu-i placă tocurile, însă ce putem face ca purtarea lor să rămână, totuși, o plăcere? Există câteva trucuri pe care orice femeie trebuie să le cunoască!
O vorbă din popor spune că "baba suferă la frumusețe", însă noi spunem că nu e cazul. Dacă respecți câteva reguli, poți merge liniștită pe tocuri la birou sau în club, fără să-ți mai faci griji că îți vor obosi picioarele.

Iată câteva trucuri care te ajută să reziști pe tocuri o perioadă mai îndelungată:

 
1. Pantofi cu jumătate de număr mai mare
Este unul dintre trucurile folosite de vedetele care petrec mult timp pe covorul roșu. În funcție de cât de mult ți se umflă picioarele, alege pantofi cu jumătate sau chiar un număr mai mare.  
 
2. Pantofi cu platformă
Dacă nu ești obișnuită să porți tocuri, alege pantofii care au platformă. Tocurile ortopedice sunt aproape unanim considerate a fi cele mai confortabile tocuri.

 
3. Folosește produse de îngrijire pentru picioare
Atunci când porți pantofi cu toc apare senzația de picioare grele și obosite. Pentru asta este suficient să ai la îndemână o crema hidratantă și revigorantă Cedraflon cu extract pur de lămâie de Corsica și mentol. O simplă aplicare îți relaxează picioarele imediat!
 
4. Stai jos la fiecare 15-20 de minute
Când porți tocuri în club asigură-te că te poți așeza la fiecare 15-20 de minute. Astfel, reduci presiunea pe care o pui pe picioare.
 
5. Ține plasturi în geantă
Dacă pantofii nu sunt comozi și confecționați dintr-un material moale, atunci e bine să ai plasturi în geantă. Oricând te poți confrunta cu o bătătură, iar purtatul pantofilor ar putea deveni o misiune imposibilă.
 
6. Branțuri din silicon sau cu gel
Le găsești ușor în orice magazin de încălțăminte. Branțurile sunt niște pernuțe special concepute pentru talpa pantofilor, confecționate din piele naturală și umplute fie cu aer, fie cu un gel din silicon. Acestea au rolul de a absorbi șocurile, iar picioarele tale vor fi protejate pentru mai mult timp.
 
7. Strânge degetele de la picioare cu bandă adezivă
Deși pare o glumă, acest truc este folosit de foarte multe femei. Dacă aplici bandă adezivă (leucoplast) pe al treilea și al patrulea deget de la picior, vei ajuta mușchii să se alinieze și să nu mai fie atât de solicitați în timpul mersului. 
 
Acestea fiind spuse, dacă ții cont de aceste sfaturi, tocurile nu vor mai fi o problemă pentru tine! 
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod