Motivele pentru care pielea ta este lipsită de strălucire

Pielea cu acea strălucire inexplicabilă este greu de definit. Pare a se datora somnului, calmului și frumuseții interioare a fiecărei persoane. Însă ce se întâmplă când pielea ta este lipsită de strălucire?

De ce este pielea ta lipsită de strălucire?


1. Celulele moarte ale pielii


Ți se pare că pielea ta are un strat cu o consistență asemănătoare cenușii? În fiecare zi, te confrunți cu milioane de celule ale pielii, iar dacă nu faci nimic pentru a le elimina în mod activ pe cele care nu cad în mod natural, vei avea un ten care nu arată perfect. Gândește-te la acumularea de celule moarte ca la praf. Până când nu îl ștergi, rămâne un strat care împiedică pielea să reflecte lumina.

2. Poluarea


Da, poluarea se numără printre motivele pentru care pielea ta este lipsită de strălucire. Aerul poluat conține o serie de particule minuscule, cum ar fi praful și dioxidul de sulf, care creează radicali liberi pe piele.
Radicalii liberi dăunează colagenului și stimulează producția de pigmenți de-a lungul timpului. Iar în momentul în care textura pielii este neuniformă, pielea ta va fi lipsită de strălucire.

3. Stresul


Când ai o sarcină stresantă la birou, o ceartă sau nu dormi suficient, nu faci decât să crești nivelul stresului din organismul tău. Iar oamenii din jurul tău îți spun că pari obosită. Oricare ar fi cauza stresului, rezultatul este același. Nivelul cortizolului crește, iar fluxul sanguin se duce către organele vitale, nu la nivelul feței tale, așa că tenul tău va fi lipsit de strălucire, având o nuanță gălbuie.

4. Deshidratarea


Fără umiditate, piele ta nu strălucește, dar problema este mai serioasă decât îți dai seama. Deshidratarea de sub suprafața pielii - derma și nivelul inferior al epidermei - duce la o scădere a grosimii pielii.


5. Fluctuația hormonilor


Atunci când nivelurile hormonale fluctuează, din cauza pubertății, menopauzei, medicamentelor sau altor circumstanțe incontrolabile, acestea afectează adesea aspectul pielii. În momentul în care nivelul estrogenului scade, rămâne un nivel mai mare de testosteron. Pielea poate deveni mai grasă, iar această grăsime creează o suprafață care accentuează porii și îți face pielea să fie mai puțin strălucitoare.

6. Soarele


Este imposibil să eviți în întregime soarele. Și probabil că nu există nicio persoană care să se bucure că i-a apărut o pată de la soare pe față.
Deteriorarea feței de soare este, de asemenea, una dintre cauzele principale ale scăderii producției de colagen, care vine împreună cu pielea fără strălucire.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod