Ce tip de antrenament ţi se potriveşte, în funcţie de zodie

Găsirea antrenamentului perfect pentru tine poate fi o provocare, mai ales dacă nu faci sport regulat. Zodia ta îţi poate sări în ajutor!

Berbec(21 martie - 20 aprilie)

Pentru că semnul tău este condus de Marte, vei avea nevoie de un antrenament care să te ajute să îţi canalizezi agresivitatea.

Marte a fost zeul roman al războiului, deci optează pentru arte marţiale sau box. Indiferent de ce faci, excelezi atunci când lucrezi pentru a-ţi face singur concurenţă. Nimic nu este la fel de bun ca victoria, chiar dacă este împotriva ta.

Taur(21 aprilie - 21 mai)

Trebuie să recunoşti că preferi să te relaxezi la saună, decât să transpiri în sala de sport.

Chiar dacă nu vei face vreun curs intensiv, ar trebui să optezi măcar pentru un antrenament de bază. Concentrează-te pe modelarea zonelor tale senzuale, cum ar fi fesele sau talia. Semnul tău este cunoscut pentru ritmul său lent şi constant, aşa că, indiferent ce faci, acordă-ţi timpul necesar. Apoi, poţi să te recompensezi cu un masaj.

Gemeni(22 mai - 21 iunie)

Subordonat de Mercur, ai nevoie de un antrenament la fel de rapid ca şi tine.

Un curs intensiv la sala de sport sau exerciţii pe bicicleta statică în timp ce asculţi muzica ta preferată sunt perfecte pentru tine. Yoga sau meditaţia nu e pentru tine, ci trebuie să alegi un tip de antrenament care să te menţină angajată şi mereu în priză.

Rac(22 iunie - 21 iulie)

Mersul la sală nu e pre stilul tău. Preferi să lucrezi acasă, unde te simţi confortabil.

Vei fi surprinsă de rezultatele pe care le poţi avea datorită unor greutăţi şi unor filmuleţe cu traineri care să îţi reaminească cum să le foloseşti. Suplimentarea noului regim de fitness cu o dietă potrivită este absolut esenţială.

Leu(22 iulie - 22 august)

Eşti genul de persoană care se aranjează la patru ace atunci când merge la sală, dar nu e un lucru rău să arăţi bine indiferent unde te duci.

Dansul cardio a fost practic inventat pentru tine. Ia-ţi cele mai bune echipamente şi dă-i drumul la treabă. Într-adevăr, entuziasmul tău te-ar face un excelent instructor de fitness.

Fecioară(23 august – 22 septembrie)

Tu eşti mereu în căutarea unui antrenament performant.

De aceea, Hiit este perfect pentru tine. Exerciţiile grele în rafale scurte dau corpului tău exact ce are nevoie. Eşti, de asemenea, o zodie care beneficiază de completarea rutinei sale de exerciţii cu un plan alimentar bogat în nutrienţi, adică plin de vitamine şi minerale.

Balanţă(23 septembrie - 22 octombrie)

Nu suporţi să transpiri de pe urma exerciţiilor intensive pe care le faci, dar ele pot fi şi frumoase.

Înscrie-te la un antrenament Barre care îţi va menţine corpul tonifiat, îmbunătăţind echilibrul şi poziţia. Dacă vrei să treci la etapa următoare, Pilates poate fi o opţiune.

Scorpion(23 octombrie - 21 noiembrie)

Dacă eşti în căutarea unui antrenament care să te stimuleze atât fizic, cât şi mental, fă yoga.

Fiind o zodie mistică, obţii o anumită satisfacţie dacă îţi lucrezi corpul prin cele mai dificile poziţii yoga şi dacă îţi împingi mintea către noi niveluri pe care restul lumii nu le poate admira decât de departe. Nimic altceva nu îţi oferă aceleaşi rezultate minte-corp-suflet precum yoga. Când vrei ceva mai mult, alege yoga fierbinte.

Săgetător(22 noiembrie - 21 decembrie)

Pentru că eşti condusă de Jupiter, zodia ta are o energie aparent fără limite, chiar şi atunci când vine vorba de rutina ta de fitness.

Alege ceva care îţi va testa rezistenţa, cum ar fi alergarea pe distanţe lungi. Faci cel mai bun antrenament în aer liber, unde te poţi bucura de natură în timp ce îţi lucrezi corpul. Înscrie-te la un maraton sau, chiar mai bine, fă drumeţii. Aerul proaspăt şi vitamina D îţi vor face bine.

Capricorn(22 decembrie - 19 ianuarie)

Fiind guvernată de Saturn, rezistenţa zodiei tale este legendară.

Dacă eşti tentată de antrenamentele care îţi testează limitele, încearcă Body Pump. Exerciţiile cu greutate redusă şi mişcări repetate te vor ajuta să fii într-o formă de invidiat. Îţi poţi lucra astfel toate grupele de muşchi, programul având la bază o coregrafie atent studiată.  

Vărsător(20 ianuarie - 18 februarie)

Zodia ta este asociată atât cu grupurile, cât şi cu tehnologia, de aceea ai nevoie de un tip de antrenament care să le conţină pe amândouă.

Cursurile de grup te menţin motivată chiar şi după ce noutatea s-a epuizat. Mai mult decât atât, cursurile live-stream îţi pot oferi experienţa comunităţii chiar şi atunci când prietenii tăi sunt ocupaţi. Dacă vrei să faci un pas mai înainte, urmăreşte-ţi obiectivele şi progresează cu ajutorul unei aplicaţii de fitness.

Peşti(19 februarie - 20 martie)

Fiind cel mai sensibil semn al zodiacului, ai nevoie de un antrenament blând, dar prin care să obţii totuşi rezultate.

Poţi opta pentru înot, exerciţii cardio pe bicicleta eliptică, dans sau yoga. Fă o tură de piscină, apoi continuă cu puţin dans modern. Aminteşte-ţi că exerciţiile fizice pot fi un mare ameliorator de stres, precum relaxarea la saună, spre exemplu.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod