Zodiile care trec cel mai greu peste o despărţire

Nimeni nu poate să spună că o despărţire este uşoară. Însă unele persoane trec mai greu peste această schimbare decât altele!

Mulţi dintre noi am fost cu adevărat nefericiţi atunci când am trecut prin astfel de turbulenţe sentimentale. Nu contează dacă tu eşti cea care iniţiază despărţirea sau dacă o face partenerul tău, cert este că simţi durerea pierderii, dezamăgire, furie şi frustrare. De multe ori, aceste sentimente pot rămâne mult timp după despărţire, iar ele ne pot împiedica o lungă perioadă de timp să ne îndrăgostim din nou. Desigur, toate despărţirile sunt diferite, pentru că şi personalităţile sunt distincte şi unice. Unii dintre noi vor trece mai uşor peste asta decât alţii.

Cei din urmă au nevoie de mai mult timp pentru ca rănile să se vindece înainte de a fi gata să o ia de la capăt. Există şi o categorie de oameni care după un astfel de eveniment îşi pierd toată speranţa în ceea ce priveşte dragostea. Unele zodii sunt atât de mature şi de pricepute în gestionarea unei despărţiri, iar altele atât de afectate încât s-ar putea dovedi a fi prea toxice. Nimeni nu intră într-o relaţie cu gândul că se va despărţi oricum, dar întotdeauna e bine să acoperi toate posibilităţile. Trebuie să speri la ce e mai bine şi mai frumos, dar să fii pregătită şi pentru cele mai grave scenarii.
Trebuie să ştii cine eşti cu adevărat şi cum ai putea reacţiona în faţa unei astfel de schimbări drastice.

Să faci faţă unei despărţiri poate fi un lucru dificil. Atunci eşti cel mai vulnerabil şi trebuie să îţi asiguri mediul ideal pentru a te vindeca şi pentru a te recupera cu adevărat. Cu toate acestea, va fi incredibil de greu să faci acest lucru dacă te desparţi de cineva care nu te lasă să îţi continui viaţa, care e răzbunător, imatur şi toxic. S-ar putea chiar tu să fii aşa.

În mod surprinzător, zodia ta îţi poate spune cum vei face faţă unei despărţiri.

 

Care sunt cele 4 zodii care trec cel mai greu peste această schimbare?


Taur

Taurul este foarte sensibil şi pasional atunci când vine vorba de relaţii. Are o personalitate intensă şi când trece printr-o despărţire, nu face faţă prea bine.

Berbec

Un Berbec va trata o despărţire ca pe un joc. El e foarte competitiv şi va face tot ce poate pentru a ieşi câştigător în toate treaba asta, indiferent ce ar înseamn acest lucru.

Rac

Racul este o zodie care se lasă adesea copleşită de emoţii. Când trece printr-o despărţire, devine extrem de dramatic.

Poate părea că întreaga lui lume a fost întoarsă cu susul în jos şi rareori vede partea bună a lucrurilor.

Capricorn

Pentru un Capricorn, imaginea înseamnă totul atunci când se pune problema unei despărţiri. Nu îi place să îşi exprime sentimentele, aşadar chiar dacă pare că e în regulă, el e, de fapt, distrus în interior. Faptul că nu spune ce simte este un mod foarte nesănătos de a acţiona.





Sunt pasionată de astrologie și urmez cursurile școlii Fidelia, prima școală de astrologie din România. Îmi place să vă țin la curent cu ce spun astrele și să vă povestesc despre importanța astrologiei în relații.
Sunt pasionată de astrologie și urmez cursurile școlii Fidelia, prima școală de astrologie din România. Îmi place să vă țin la curent cu ce spun astrele și să vă povestesc despre importanța astrologiei în relații.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod