10 lucruri pe care trebuie să le înveţe orice copil pentru a fi un adult fericit

În primii ani de viaţă, copilul asimilează o cantitate mare de informaţii din mediul înconjurător.
Creierul copiilor este ca un burete. Şi, în copilărie, practic ei se formează ca oameni. Acesta este motivul pentru care există câteva lecţii care sunt esenţiale în primii lor ani de viaţă, astfel încât copilul tău să-şi poate construi o fundaţie solidă care să îl ajute să îşi stăpânească abilităţile la vârsta adultă.

Ce trebuie să înveţe copilul tău în primii ani de viaţă pentru a fi un adult fericit?


O a doua limbă

Un studiu a demonstrat că acei copii care învaţă o a doua limbă se adaptează mai rapid la schimbare, au o memorie mai bună şi o înţelegere mai eficientă a limbii în general. Cunoaşterea unei alte limbi îl va ajuta în comunicarea în alte colţuri ale lumii şi se va bucura de mai multe opţiuni în carieră. Mai mult decât atât, oamenii de ştiinţă de la Institutul de Cercetări Rotman din Canada au dovedit că vorbirea a unei a doua limbi ajută creierul să întârzie apariția bolii Alzheimer la vârste înaintate.

Să înoate

Practicarea oricărei activităţi fizice promovează o viaţă sănătoasă.
Ceea ce face ca înotul să fie diferit este că, pe lângă faptul că e o abilitate care ar putea salva viaţa copilului într-o situaţie extremă sau îi va deschide uşi pentru diferite experienţe, acetsa îi va întâri membrele şi îl va ajuta să-şi dezvolte abilitatea de coordonare.

Studierea unui instrument muzical

Studiile au descoperit că învăţarea unui instrument îmbunătăţeşte aptitudinile auditive şi ajută la întârzierea deteriorării capacităţilor creierului la vârste înaintate. Acest lucru se datorează faptului că, atunci când stăpânim un instrument, activăm simultan mai multe sisteme ale creierului, cum ar fi auditiv, motir şi de percepţie. Atunci când copilul tău devine adult, acesta va avea o capacitate mai bună de a comunica şi de a se exprima creativ.

Să danseze

Un studiu realizat de Universitatea din Karlstad a demonstrat că dansul îmbunătăţeşte performanţa la copiii hiperactivi.
Le permite să comunice şi să-şi exprime emoţiile prin propriul corp şi, cu ajutorul muzicii, încurajează creativitatea, abilităţile sociale, cele motorii şi construieşte stima de sine. Dansul îi face să devină adulţi mai deschişi, cu multă încredere în corpul lor.

Să recicleze

Prin reciclare contribuim la îngrijirea planetei şi la lăsarea unei lumi mai bune pentru generaţiile următoare. Reciclarea este este utilă şi pentru copilul tău, deoarece îi încurajează creativitatea şi psihomotricitatea. Copilul va ştii că nu are nevoie de tone de resurse costisitoare pentru a-şi pune ideile în practică.

Să facă curăţenie

Ordinea şi igiena sunt indispensabile pentru viaţa oricărei fiinţe umane. În afară de motivele practice, cum ar fi o viaţă sănătoasă, aceasta ajută la îmbunătăţirea abilităţilor de organizare atât de ordin uzual, cât şi a proceselor mentale.


Simţul orientării

Încurajarea dezvolătării simţului de orientare al copilului este utilă pentru creier şi îl va ajuta să se descurce mai uşor oriunde ar fi. Un studiu demonstrează că există un GPS intern care creează reţele în neuronii noştri care, pe măsură ce învăţăm, ne hrănesc simţul de direcţie şi ne ajută creierul să planifice rute, îmbunătăţind procesul nostru de luare a deciziilor.

Să gătească

Gătind alături de copilul tău îl va ajuta să-şi îmbunătăţească relaţia cu mâncarea. Dacă îl implici în pregătirea unui fel de mâncare, el va fi mult mai atent atunci când mănâncă şi va fi mai puţin predispus să consume alimente nesănătoase. Doar urmărind o reţetă, el va învăţa importanţa urmăririi instrucţiunilor şi va explora fiecare ingredient cu simţurile sale.

Gestionarea banilor

Pe măsură ce creştem, responsabilităţile financiare cresc treptat şi, dacă nu suntem pregătiţi, putem face greşeli.
Este important să-ţi înveţi copilul că banii sunt un instrument, nu o recompensă, şi că nu e suficient să îi economiseşti, ci şi că trebuie să ştie cum să îi cheltuie cu înţelepciune.

Să-şi exprime sentimentele

Nimeni nu este fericit tot timpul. Unele situaţii generează sentimente neplăcute în noi pe care nu le putem evita. Învăţându-ţi copilul de la o vârstă fragedă cum să-şi identifice aceste trăiri, să le accepte şi să le exprime este ceva pentru care îţi vor mulţumi toată viaţa. Inteligenţa emoţională îi permite copilului să ia decizii şi să reacţioneze adecvat în situaţii complexe.


 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod