Cât de importante sunt lecțiile de muzică pentru copii

Lecțiile de muzică pentru copii le vor face introducerea celor mici într-o lume a ritmului și melodiilor, dar le-ar putea îmbunătăți în mod semnificativ și abilitățile lingvistice, conform specialiștilor.

De ce ar trebui să incluzi lecțiile de muzică în viața copiilor?


În timp ce nenumărate studii au arătat faptul că învățarea unui instrument muzical poate influența lucruri precum abilitatea lingvistică, nu se știa dacă acest lucru era un efect secundar al unui impuls general pentru abilitățile cognitive sau ceva care a afectat în mod direct procesarea limbajului. Însă ne apropiem de un răspuns la această întrebare, datorită unui studiu realizat cu ajutorul a 74 de copii de la o grădiniță din China, condus de un neurolog de la MIT. Copiii nu diferă la nivelul măsurilor cognitive mai generale, dar au existat câteva îmbunătățiri în ceea ce privește diferențierea cuvintelor, în mod special în ceea ce privește consoanele.

Grupul care a luat lecții de pian a prezentat cele mai mari îmbunătățiri.
Pentru acest studiu, echipa de cercetători a recrutat copii din sistemul educațional chinez, cu sprijinul funcționarilor din domeniul educației, care au vrut să vadă cum pot lecțiile de muzică pentru copii stimula rezultatele academice.

Copiii în vârstă de 4-5 ani din studiu au fost împărțiți în trei grupe. Prima grupă a făcut trei lecții de pian de câte 45 de minute pe săptămână, a doua grupă a făcut cursuri suplimentare de citit, iar cea de-a treia grupă nu a făcut nimic special pe lângă rutina obișnuită.

Cursurile acestea suplimentare au durat șase luni, perioadă după care copiii au fost testați pentru capacitatea lor de a discrimina cuvintele pe diferențe de ton, consoane sau vocale. În limba mandarină, multe cuvinte diferă în funcție de tonalitatea lor, putând avea sensuri diferite.

Rezultatele testelor au arătat că grupul care a urmat lecții de pian s-a descurcat mai bine când a venit vorba de diferențierea cuvintelor care diferă printr-o singură consoană, comparativ cu copiii care au luat lecții suplimentare de citit.
Comparativ cu grupul care nu a luat nicio lecție suplimentară, grupul muzicienilor și grupul cititorilor s-au descurcat mai bine în ceea ce privește cuvintele bazate pe diferențe ale vocalelor.

Pentru a înțelege de ce ar putea apărea aceste diferențe, cercetătorii au măsurat activitatea creierului copiilor și au descoperit că grupul muzicienilor a avut o sensibilitate mai mare la schimbările tonale, atunci când au fost prezente frecvențe diferite. Expunerea la lecții de muzică a contribuit la dezvoltarea acestei sensibilități tonale, ceea ce explică în parte discriminarea verbală a cuvintelor.

Acesta este un lucru important pentru copiii care învață abilitățile lingvistice - să fie capabili să audă diferențele dintre cuvinte. 

Mai important decât atât, IQ-ul, atenția și memoria de lucru dintre cele trei grupe nu au prezentat diferențe semnificative, fiind sugerat faptul că stimularea oferită de lecțiile de muzică pentru copii nu reprezintă o stimulare cognitivă generală, ci mai degrabă ceva specific limbajului.

Studiul a analizat un eșantion destul de mic de copii, toți aceștia fiind vorbitori de mandarină.
Având în vedere faptul că mandarina are la bază diferențierea tonală, acest lucru a influențat rezultatele.

Însă merită subliniat și faptul că educația muzicală i-a ajutat pe copii să-și depășească performanțele din cadrul testelor de limbă, chiar și în cazul copiilor care au făcut lecții suplimentare de citit. Iar acest lucru ar trebui să-i facă pe educatori și părinți să acorde mai multă atenție lecțiilor de muzică pentru copii. Multe școli sunt tentate să scape de educația artistică și să-i facă pe cei mici să citească mai mult. Însă poate că ar putea investi mai mult în muzică.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod