Cu ce te ajută un seminariu de parenting?
Mama și copilul · Copii / 25.04.2018

Părintele ultimilor ani este supus unui adevărat stres mediatic dar și social vizavi de modul cum decide să își crească și să-și educe copilul.

Pe de o parte avem o multitudine de specialiști în parenting care vin cu idei sub formă de cărți, emisiuni TV sau radio și nu în ultimul rând seminarii pe diverse teme ce merg de la educația și până la psihologia părintelui și a copilului. 
 
Pe de altă parte, avem proprii părinți și bunici care au educat la viața lor o generație, două de copii și se consideră îndreptățiți să vină cu sfaturi despre cum “se face omul, om”, cum e vorba în popor. 
De aici și marea dilema în care se află părinții copiilor de astăzi. 
 

Ești un părinte tradițional sau unul modern? 

 
Fiecare părinte, fie că alege să își educe copilul că pe vremuri, fie că o face pe baza principiilor moderne, își dorește în final același lucru. Și anume, posibilitatea de a-i oferi micuțului său o copilărie fericită și idealul de a-și transforma copilul treptat în “omul de bine” al zilelor de mâine.  
 
Să fim serioși. Indiferent de varianta pentru care optați în orientarea și educarea micuțului vostru, reproșuri tot veți primi la un moment dat. Încă nu s-a născut părintele perfect. Pe de altă parte, sinceră să fiu, nici nu cred că mi-aș dori să fiu un părinte perfect. La o adică nici copilul nu poate fi perfect. Prefer să fiu pur și simplu părintele iubitor și imperfect al copilului ce este pur și simplu copilul meu și atât. Tu ce fel de părinte ești? 
 
Din punctul meu de vedere, astăzi părintele tradițional nu mai este strict delimitat de părintele modern. Consider că mulți dintre noi suntem un mix între modern și tradițional. Luăm elementele de educație care ne-au plăcut în modul cum ne-au crescut ai noștri și le combinăm cu elemente de educație și psihologie modernă atunci când le aplicăm asupra micuților noștri. 
 

Ce beneficii îți aduce un seminar de parenting? 

 
De curând am avut ocazia să particip la un seminar de parenting. M-am dus din curiozitate și m-am întors cu o mulțime de plusuri și beneficii aplicabile în viața mea de părinte.  
 
Sunt un părinte deschis la nou și mereu în continuă dezvoltare. Îmi doresc o relație frumoasă cu micuții mei și în același timp să-mi dezvolt capacitatea de a mă face ascultată de ei prin simplă vorba.  
 
Mi-aș dori să îmi educ copii cu vorba bună și cu respect. Îmi doresc genul de relație de prietenie pe care rigorile educației de altă dată nu mi le-au permis cu părinții mei adepți ai expresiei cum că “părintele trebuie să-ți fie părinte nu prieten”. 
 
Acesta este motivul pentru care am ales să merg la un seminar de parenting. Sunt de părere că a fi părinte este o capacitate cu care te naști, dar pe care o poți și cultiva. 
 
Participând la acest seminar am avut posibilitatea să-mi dau seama că sunt anumite idei pe care deja le aplic și le implementez în educația micuților mei. Am aflat că este loc și de mai bine. Am primit idei despre cum să-mi abordez copiii în anumite situații, cum să mă raportez la anumite evenimente din viața noastră și cât de importantă este armonia de cuplu în relația cu copiii. 
 

Cât mă costă să particip la un seminar de parenting? 

Trăim într-o lume în care din păcate, de foarte multe ori ne raportăm la costuri. Raportul dintre venituri și cheltuieli de cele mai multe ori ne cam da cu minus la sfârșitul lunii. Din această cauza sunt convinsă că mulți părinți care și-ar dori să investească în propria educație parentala nu o fac din considerente financiare.  
 
Seminariile și cursurile de parenting costă, de cele mai multe ori. Și au un cost destul de consistent pentru bugetul celei mai mari părți dintre români. Cu toate acestea, asta nu înseamnă că nu vă puteți bucura de beneficiile unor astfel de seminarii.  
 
Important este să fiți mereu informați și la curent cu noutățile din orașul în care locuiți. Sunt situații când se organizează și seminarii de parenting sau cursuri gratuite. Important este să fiți pe fază, pentru că, de regulă. locurile la astfel de seminarii sunt limitate în astfel de situații. 
 
Nu vei avea acces la toate informațiile de care beneficiază cei care participă la cursul întreg contra cost, dar oricum vei primi informații care te vor ajută în meseria de părinte. 
 
În final, rolul acestor cursuri și seminarii este acela de a te ajuta să afli mai multe despre părintele din tine, fie că ai efectiv copii sau îți dorești să ai la un moment dat. 
 
Disclaimer: Acest articol a fost scris de Simona Mihalache, în urma concursului publicat pe 5 aprilie 2018. IMedia nu poate fi trasă la răspundere pentru conținutul articolelor în totalitatea lor sau doar pentru o parte a acestora si este absolvit de orice răspundere civilă sau penală cu privire la acestea.  
 
  
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro