Studiu. Cel de-al doilea copil este mai rebel și poate avea probleme cu legea la maturitate

Studiu. Cel de-al doilea copil este mai rebel și poate avea probleme cu legea la maturitate

Dacă ai observat de-a lungul timpului că cel de-al doilea copil al unei familii este de obicei mai neastâmpărat și mai rebel decât fratele mai mare, ai făcut o observație corectă.
Studii recente au confirmat faptul că al doilea copil este mai dificil de crescut și educat, în special dacă este băiat.

Se pare că ordinea în care ne naștem are, într-adevăr, un efect asupra personalității și asupra vieții noastre.

Într-un studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea din California, coordonat de psihologul E. Black, s-a descoperit că al doilea copil al unei familii are rezultate mai slabe la școală și nu are la fel de mult succes în viață precum fratele mai mare.

Dar există o excepție.
Se pare că acest lucru se aplică numai dacă al doilea copil născut este băiat.

Descoperirile au fost surprinzătoare pentru că familiile care au fost incluse în studiu ofereau aceleași șanse și aceleași oportunități de educație tuturor copiilor lor. Motivele au fost clarificate de un alt studiu recent realizat de specialiștii de la Massachusetts Institute of Technology (MIT).

Joseph Doyle, economist și unul dintre autorii studiului, a declarat că echipa sa a descoperit că frații mai mici sunt cu 40% mai predispuși să aibă probleme cu legea decât frații mai mari.
Studiul a arătat că există dezavantaje în a fi cel de-al doilea născut, potrivit her.ie.

Motivul nu are nimic de-a face cu probleme de sănătate sau un nivel mai scăzut de educație. Se pare că modul în care mezinul familiei interacționează cu părinții și fratele mai mare ar putea fi de vină.

Atunci când se naște al doilea copil în familie, părinții au deja experiență după creșterea primului copil și "lasă garda jos". Cu alte cuvinte, părinții devin mai permisivi și mai puțin atenți. 

"Primul născut are ca modele persoane adulte, părinții săi.
Al doilea copil are ca model un alt copil cu câțiva ani mai mare care de obicei se comportă irațional, adică pe fratele mai mare
", a explicat Dr. Doyle într-un interviu.

Specialiștii recomandă ca și cel de-al doilea copil să primescă aceeași atenție din parte părinților exact așa cum s-a întâmplat în cazul primului copil născut. De asemenea, este important ca frații să petreacă mult timp împreună, dar supravegherea adulților este esențială. Deși va învăța multe de la fratele sau sora mai mare, nu ar trebui ca acesta să fie principalul model al mezinului, mai ales dacă diferența de vârsta este mică.

Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod