Cauta in 21.308 retete

Lasagna cu spanac, brânză şi ciuperci, primăvară cu gust italian

Spanacul este vedeta acestui sezon. Profită de toate beneficiile lui într-o reţetă de inspiraţie italiană!

Ingrediente

9 foi de lasagna
400 g spanac
450 g brânză de vacă
400 g ciuperci champignon
80 g parmezan ras
300 g mozzarella rasă
2 linguri făină
700 ml lapte
50 g unt
2 căţei usturoi
1 ceapă
1 linguriţă busuioc uscat
1/2 legătură pătrunjel
1 linguriţă oregano
sare
piper

Mod de preparare

Dificultate: medie · Timp preparare: 70 de minute · Nr. porţii: 6

Încălzeste cuptorul şi topeşte untul într-o tigaie adâncă, în care pui apoi usturoiul, ciupercile şi ceapa, tăiate mărunt. După trei minute, adaugă făina şi amestecă până când sosul de ciuperci se închide la culoare. Toarnă încet laptele şi amestecă până când compoziţia devine legată, apoi adaugă condimentele.
Lasă compoziţia deoparte şi fierbe foile de lasagna conform instrucţiunilor de pe ambalaj, apoi scurge apa. Aşezi un strat de sos de ciuperci pe fundul unei tăvi termorezistente, apoi pui trei foi de lasagna una lângă cealaltă. Completează cu jumătate din cantitatea de brânză, apoi cu jumătate din cantitatea de spanac, un strat de sos de ciuperci, o treime din cantitatea de mozzarella şi o treime din cea de parmezan.
Aşază din nou foile de lasagna şi continuă în aceeaşi ordine - pune brânza rămasă, spanacul rămas, sos de ciuperci şi aceeaşi cantitate de mozzarella şi de parmezan. Deasupra întregii compoziţii pune ultimele 3 foi de lasagna rămase şi adaugă deasupra sosul de ciuperci şi restul de parmezan şi de mozzarella.
Pune compoziţia în cuptor la foc mediu timp de 40 minute, după care trece-o pe foc iute timp de 5 minute. Se serveşte cu puţin pătrunjel presărat deasupra.

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod